Skip to main content

Comunicat de precizare cu privire la informațiile referitoare la executarea pedepsei în cazul lui Nicolae Șepeli

În contextul informațiilor difuzate de mai multe surse mass-media, potrivit cărora Nicolae Șepeli ar fi «scăpat de restul pedepsei» ca urmare a Deciziei Curții de Apel Centru din 3 iulie 2026, Administrația Națională a Penitenciarelor face următoarele precizări, necesare pentru reflectarea corectă a conținutului și efectelor juridice ale actului judecătoresc menționat.
Penitenciarul nr. 13–Chișinău a sesizat instanța în temeiul art. 469 alin. (1) pct. 18) din Codul de procedură penală, în vederea clarificării unor aspecte apărute în procesul executării părții de pedeapsă rămase neexecutate după revocarea grațierii individuale.
Curtea de Apel Centru a casat încheierile primei instanțe și a respins demersul penitenciarului, însă nu pentru motivul că partea de pedeapsă rămasă ar fi fost stinsă sau nu ar mai trebui executată. Instanța a constatat că nu exista o neclaritate care să necesite intervenția judecătorului de instrucție, întrucât din actele cauzei rezultau deja atât termenul total al pedepsei, cât și partea rămasă neexecutată, de 7 luni și 25 de zile. 
În esență, Curtea de Apel a reținut că procedura prevăzută de art. 469 alin. (1) pct. 18) din Codul de procedură penală este destinată înlăturării unor neclarități apărute la executarea hotărârilor penale, nu stabilirii repetate a unei pedepse a cărei durată și întindere sunt deja determinate.
Prin urmare, casarea încheierilor primei instanțe nu înlătură executarea restului de pedeapsă, ci confirmă că pentru punerea acestuia în executare nu era necesară o nouă hotărâre judecătorească, întrucât evidența și calcularea efectivă a termenului constituie operațiuni realizate de către instituția competentă cu punerea în executare a hotărârilor cu caracter penal, în baza actelor executorii existente și în limitele atribuțiilor delegate prin lege.
Astfel, Curtea de Apel nu a anulat hotărârea definitivă de condamnare, nu a anulat decretul de revocare a grațierii, nu a constatat stingerea restului de pedeapsă și nu a dispus liberarea persoanei.
Potrivit evidențelor execuțional-penale, Nicolae Șepeli se află în executarea părții de pedeapsă rămase neexecutate, de 7 luni și 25 de zile, ca urmare a revocării grațierii individuale. Concomitent, în privința acestuia este aplicată măsura preventivă a arestului preventiv într-o altă cauză penală. Cele două temeiuri juridice ale detenției sunt distincte și se pun în executare separat, chiar dacă perioada acestora coincide.
Aflarea unei persoane condamnate într-un loc de arest preventiv, pentru desfășurarea urmăririi penale sau judecarea unei alte cauze, nu este incompatibilă cu executarea unei pedepse definitive cu închisoarea. Încetarea, revocarea sau neprelungirea măsurii preventive nu determină eliberarea persoanei atâta timp cât există un alt temei legal de detenție, inclusiv o pedeapsă cu închisoarea aflată în executare. 
În aceste condiții, afirmația potrivit căreia Nicolae Șepeli „scapă de restul pedepsei” este eronată, deoarece Decizia Curții de Apel Centru din 3 iulie 2026 vizează doar lipsa necesității unei clarificări judiciare suplimentare și nu înlătură punerea în executare a părții de pedeapsă rămase neexecutate.