Data publicare anunț
04-10-2023
Instituția
Penitenciarul nr.17-Rezina
Scopul de bază
Prevenirea sustragerii persoanelor deţinute de la executarea pedepselor/măsurilor privative de libertate, pătrunderii fără drept a persoanelor neautorizate şi/sau introducerii obiectelor/substanţelor interzise în interiorul locului de deţinere.
Sarcinile de bază
- Asigurarea pazei perimetrului locului de deţinere;
- Asigurarea funcționării punctului de control al accesului;
- Asigurarea patrulării teritoriului adiacent locului de deținere;
- Realizarea controlului de specialitate asupra persoanelor/mijloacelor de transpot;
- Asigurarea escortării deținuților în exteriorul penitenciarului.
Condiții de bază
- deține cetățenia Republicii Moldova și are domiciliul pe teritoriul acesteia;
- a atins vârsta de 18 ani;
- posedă limba de stat;
- deține studii de nivelul 3: Învățământ secundar, ciclul II: învățământ liceal sau echivalent; Învățământul profesional tehnic secundar (doar cele cu durata de studii de 3 ani).
- este apt din punct de vedere medical și recomandată psihologic pentru exercitarea funcției respective;
- nu a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea de infracțiuni, nu se află sub urmărire penală și nu a fost liberată de răspundere penală în temeiurile indicate la art. 53 din Codul penal;
- nu a fost eliberat din funcție drept urmare a declarării persoanei ca fiind necorespunzătoare din punct de vedere profesional și nu a fost concediată, în ultimii 5 ani, dintr-o funcție publică sau funcție publică cu statut special pentru încălcarea disciplinei muncii;
- nu este privat de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate prin hotărâre judecătorească definitivă;
- nu este membru al unui partid sau al unei organizații social-politice;
- nu are interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.
Programul de muncă
Muncă în ture de 24 ore, cu acordarea a 72 ore timp de odihnă. Iniţial toţi funcţionarii publici cu statut special activează conform programului de muncă: luni – vineri, orele 08.00 – 17.00, pauză de masă: 12.00 – 13.00.
Dosarul pentru concurs
- formularul de participare la concurs, anexa nr. 4 la Regulamentul cu privire la organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor publice cu statut special din cadrul sistemului administrației penitenciare;
- copia buletinului de identitate;
- copia actului de studii (diplomă/atestat) autentificată notarial sau copia actului de studii însoțită de original și copiile certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecționare profesională;
- actul ce atestă vechimea în muncă necesară pentru a accede în funcția la care candidează, cu indicarea funcțiilor deținute anterior;
- acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal, anexa nr. 2 la Regulament;
- declarația pe proprie răspundere, anexa nr. 3 la Regulament, cu privire la faptul că:a) nu a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea de infracțiuni, nu se află sub urmărire penală și nu a fost liberat de răspundere penală în temeiurile indicate la art. 53 din Codul penal;b) nu are interdicția de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate;c) nu este privat de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate prin hotărâre judecătorească definitivă;d) nu a fost eliberat din funcție drept urmare a declarării ca fiind necorespunzător din punct de vedere profesional și nu a fost concediat, în ultimii 5 ani, dintr-o funcție publică sau funcție publică cu statut special pentru încălcarea disciplinei muncii.
Modalitatea de depunere a documentelor solicitate
Personal
Bibliografia concursului
Locul desfășurării concursului
or. Rezina str. Nistreană nr. 1, Penitenciarul nr. 17 – Rezina, blocul administrativ, biroul nr. 15
Locul depunerii documentelor
or. Rezina str. Nistreană nr. 1, Penitenciarul nr. 17 – Rezina, blocul administrativ, biroul nr. 11
Telefoane de contact
025425561
E-mail
p17cadre@anp.gov.md
Persoana responsabilă de primirea documentelor și oferirea informațiilor suplimentare
Rodica Negara, ofițer superior al Serviciului resurse umane al Penitenciarului nr. 17 - Rezina
Statut
Finisat

