Skip to main content
Data publicare anunț
20-06-2023

Anunț

cu privire la organizarea concursului

pentru ocuparea funcțiilor publice cu statut special de conducere vacante 

I. În conformitate cu Regulamentul cu privire la organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor publice cu statut special din cadrul sistemului administrației penitenciare, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 144/2020, cu modificările ulterioare, Ministerul Justiției anunță concurs pentru ocuparea următoarelor funcții publice cu statut special de conducere vacante:

- șef al Direcției industrie penitenciară;

- șef al Direcției inspectare, protecție internă și anticorupție;

- director al Penitenciarului nr.16 - Pruncul.   

II.  La concurs se admit numai candidații, care întrunesc condițiile de bază, cerințele specifice ale concursului și ale căror dosare de participare la concurs sunt complete și întocmite corespunzător.  

Concursul constă în proba interviul, iar pentru funcția de director al instituției subordonate ANP include și prezentarea conceptului de dezvoltare strategică.

Nota de promovare a probei de concurs este 6 sau una superioară acesteia.

Candidatul, care a obținut cea mai mare notă finală, se consideră învingător al concursului.

În cazul în care dosarul de participare la concurs se depune prin poștă sau e-mail, candidații prezintă în ziua concursului toate documentele pentru verificarea veridicității.

III. Termenul limită de depunere a dosarului de concurs – 07 iulie 2023, ora 17:00.

Telefon de contact: 022 40 97 29; 022 40 97 31

e-mail: iuliana.strunga@anp.gov.md

persoana de contact: Iuliana Strunga 

Instituția
Administrația Națională a Penitenciarelor
Programul de muncă
luni – vineri, orele 08.00 – 17.00, pauză de masă: 12.00 – 13.00
Modalitatea de depunere a documentelor solicitate
Personal
Termenul de depunere
Locul depunerii documentelor
mun. Chișinău, str. N. Titulescu, 35, bir.111, Direcția resurse umane a Administrației Naționale a Penitenciarelor.
Telefoane de contact
022409731
E-mail
iuliana.strunga@anp.gov.md
Persoana responsabilă de primirea documentelor și oferirea informațiilor suplimentare

Iuliana Strunga, șef al Direcției resurse umane 

Statut
Finisat