Skip to main content
2020-04-16

Ca urmare a declarării stării de urgență pe întreg teritoriul Republicii Moldova, ținând cont de dinamica răspândirii infecției COVID-19, în conformitate cu prevederile Dispoziției Comisiei pentru Situații Excepționale a RM, nr.1 din 18 martie 2020 și ordinului Ministerului Justiției, nr.61 din 10 aprilie 2020 cu privire la prelungirea regimului special în cadrul sistemului administrației penitenciare, se întreprind următoarele măsuri:

  • S-a instituit regimul special de activitate în cadrul sistemului administrației penitenciare până la 12 mai 2020, inclusiv carantina în instituțiile subordonate sistemului administrației penitenciare pe perioada stării de urgență, stabilită prin Hotărârea Parlamentului nr.55 din 17.03.2020;
  • S-au interzis transferurile deținuților la cererea personală, cu excepția internării în cadrul spitalului penitenciar și în instituțiile medico-sanitare publice;
  • S-a suspendat organizarea audiențelor la sediul ANP cât și în instituțiile subordonate;
  • S-au suplinit stocurile de echipament (măști de protecție, termometre electronice multifuncționale, etc.), medicamente, preparate biodistructive;
  • Persoanele cu drept de acces au obligația de a completa un chestionar în incinta punctului de control, în restul instituțiilor din cadrul sistemului administrației penitenciare inclusiv Administrația Națională a Penitenciarelor chestionarul se completează la intrarea în sediu;
  • Se desfășoară sistematic ore informare cu persoanele private de libertate privind conștientizarea riscurilor asociate infecției cu Coronavirus de tip nou și a comportamentului preventiv necesar a fi adoptat în vederea prevenirii oricărei situații de risc, etc.
  • S-a intensificat regimul sanitaro-antiepidemiologic în toate instituțiile subordonate ANP stabilit de către autorități;
  • S-a permis acordarea întrevederii de scurtă durată prin intermediul sistemelor de video conferință prin platforme software acceptate de către instituția penitenciară;
  • S-a dublat frecvența dreptului la convorbiri telefonice a deținutului;
  • S-a decis suspendarea primirii coletelor, pachetelor cu provizii și banderolelor cu produse alimentare.

Informăm că, în mod sistematic Administrația Națională a Penitenciarelor distribuie în toate subdiviziunile structurale și instituțiile penitenciare măști, dezinfectante, mănuși de protecție. Astfel, sunt respectate procedurile bine dezvoltate pentru prevenirea și combaterea bolilor transmisibile, similare celor promovate la nivel de comunitate, măsurile de prevenție stabilite de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) în ceea ce privește utilizarea măștilor medicale, eticheta respiratorie, distanțarea fizică. 

Conducerea sistemului administrației penitenciare face apel la înţelegere şi la conştientizarea importanţei aplicării tuturor măsurilor de a preîntâmpina orice situaţie de risc, atât pentru protecţia persoanelor private de libertate, a angajaţilor, cât şi a vizitatorilor.

Măsurile instituite nu aduc atingere siguranţei locurilor de deţinere sau misiunilor specifice şi promovează o conduita preventivă asumată de instituţiile de drept

 

 

Serviciul mass-media ANP

Tel: (022) 409-767