Skip to main content
Data publicare anunț
05-08-2026

Ofițer principal al Secției siguranță și regim penitenciar a Penitenciarului nr.4-Cricova

Instituția
Administrația Națională a Penitenciarelor
Scopul de bază

Organizarea activității speciale de investigații în scopul asigurării ordinii de drept și a regimului de detenție în penitenciar.

Sarcinile de bază

1. Organizarea activităţii operative de investigaţii în scopul asigurării securităţii deţinuţilor, personalului penitenciarului şi altor persoane.
2. Depistarea, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor ce se pregătesc sau se săvârşesc în penitenciar. Acordarea ajutorului organelor de drept în prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, precum şi în combaterea criminalităţii cu participarea la procesul de interacţiune între organele indicate şi sistemul penitenciar.
3. Preîntâmpinarea şi contracararea evadărilor sau eschivărilor de la executarea pedepsei penale a deţinuţilor, contribuirea la căutarea deţinuţilor, care au evadat din penitenciar şi condamnaţilor care se eschivează de la executarea pedepsei penale din locurile de detenţie.
4. Depistarea şi înlăturarea cauzelor şi condiţiilor care negativ influenţează asupra activităţii vitale a sistemului penitenciar.
5. Depistarea şi contracararea căilor de pătrundere în penitenciar a obiectelor interzise.

Condiții de bază

Poate candida la o funcție cu statut special persoana care:

  1. deține cetățenia Republicii Moldova și are domiciliul pe teritoriul acesteia;
  2. a atins vârsta de 18 ani – până la atingerea vârstei de 55 ani;
  3. posedă limba de stat;
  4. deține studii superioare de licență sau un alt act de studii echivalent;
  5. este apt din punct de vedere medical și recomandat psihologic pentru exercitarea funcției respective;
  6. nu a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea de infracțiuni, nu se află sub urmărire penală și nu a fost liberată de răspundere penală în temeiurile indicate la art. 53 din Codul penal;
  7. nu a fost eliberat din funcție drept urmare a declarării persoanei ca fiind necorespunzătoare din punct de vedere profesional și nu a fost concediată, în ultimii 5 ani, dintr-o funcție publică sau funcție publică cu statut special pentru încălcarea disciplinei muncii;
  8. nu este privat de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate prin hotărâre judecătorească definitivă;
  9. nu este membru al unui partid sau al unei organizații social-politice;
  10. nu are interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.
Condițiile specifice

Vechime de cel puțin 1 an în domeniu siguranței, ordinii publice și activității speciale de investigații.
Pentru numirea în funcție este necesară perfectarea dreptului de acces la secret de stat de formă corespunzătoare.

Cunoștințe:

Cunoaşterea  legislaţiei și cadrului normativ în domeniul penitenciar, activității speciale de investigații;

Cunoaşterea specificului asigurării regimului de detenţie şi a supravegherii în cadrul instituţiilor penitenciare;

Cunoașterea limbii române;

Cunoștințe de operare la computer.

Abilități:
Abilități de lucru cu informaţia, planificare, organizare, primirea deciziilor, analiză şi sinteză, elaborarea documentelor, argumentare, prezentare, instruire, motivare, mobilizare de sine şi a echipei, soluţionare de probleme, aplanare de conflicte, comunicare eficientă.

Programul de muncă
Luni – vineri, orele 08.00 – 17.00, pauză de masă: 12.00 – 13.00. Disponibilitatea lucrului peste program și în zilele de repaus, după caz.
Dosarul pentru concurs

1) formularul de participare la concurs, anexa nr. 4 la  Regulamentul cu privire la organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor publice cu statut special din cadrul sistemului administrației penitenciare;
2) copia buletinului de identitate;
3) copia actului de studii (diplomă/atestat) autentificată notarial sau copia actului de studii însoțită de original și copiile certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecționare profesională;
4) actul ce atestă vechimea în muncă necesară pentru a accede în funcția la care candidează, cu indicarea funcțiilor deținute anterior;
5) acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal, anexa  nr. 2 la Regulament;
6) declarația pe proprie răspundere, anexa nr. 3 la  Regulament, cu privire la faptul că:
a) nu a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea de infracțiuni, nu se află sub urmărire penală și nu a fost liberat de răspundere penală în temeiurile indicate la art. 53 din Codul penal;
b) nu are interdicția de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate;
c) nu este privat de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate prin hotărâre judecătorească definitivă;
d) nu a fost eliberat din funcție drept urmare a declarării ca fiind necorespunzător din punct de vedere profesional și nu a fost concediat, în ultimii 5 ani, dintr-o funcție publică sau funcție publică cu statut special pentru încălcarea disciplinei muncii;
7) consimțământul în scris, anexa nr.15, pentru aplicarea măsurilor de verificare din partea organelor competente, în conformitate cu prevederile art.24 alin. (1) lit. b) din Legea nr.245/2008, în cazul candidării la funcția inclusă în nomenclatorul funcțiilor care necesită accesul la secretul de stat.

Modalitatea de depunere a documentelor solicitate
Personal
Bibliografia concursului
  1. Constituția Republicii Moldova.
  2. Codul de executare al Republicii Moldova.
  3. Codul penal al Republicii Moldova.
  4. Legea nr.300/2017 cu privire la sistemul administrației penitenciare.
  5. Legea nr.218/2012 privind modul de aplicare a forţei fizice, a mijloacelor speciale şi a armelor de foc.
  6. Legea nr.59/2012 privind activitatea specială de investigații.
  7. Legea nr.245/2008 cu privire la secretul de stat.
  8.  Legea integrității nr.82 din 25.05.2017
  9. Legea nr.133/2011 cu privire la protecția datelor cu caracter personal.
  10. Hotărârea Guvernului nr.583/2006 cu privire la aprobarea Statutului executării pedepsei de către condamnați.
  11. Declarația Universală a Drepturilor Omului din 10.12.1948.
  12. Convenția europeană pentru prevenirea torturii și a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante din 26.11.1987.
Termenul de depunere
Locul desfășurării concursului

mun. Chișinău, str. N. Titulescu, 35, Administrația Națională a Penitenciarelor,  Sala de ședințe

Locul depunerii documentelor
mun. Chișinău, str. N. Titulescu, 35, bir.111, Direcția resurse umane a Administrației Naționale a Penitenciarelor. Serviciul resurse umane al Penitenciarului nr.4-Cricova va asigura asistență tehnică după caz.
Telefoane de contact
022 409733; 022 453630
E-mail
svetlana.ciobanu@anp.gov.md
Persoana responsabilă de primirea documentelor și oferirea informațiilor suplimentare

Svetlana Ciobanu

Statut
Finisat