Anunț privind ocuparea funcţiei vacante prin promovare în cadrul Penitenciarului nr.2-Lipcani: agent principal a secției siguranță și regim penitenciar (1 funcție)
Asigurarea respectării ordinii de drept și a legalității în penitenciar prin supravegherea permanentă a comportamentului deținuților, executării obligaţiilor, regimului de detenție şi respectării drepturilor de către deţinuţi, contribuirea la dirijarea lor.
- asigurarea ordinii de drept şi a legalităţii în penitenciar
- controlul asupra respectării de către deţinuţi a legislaţiei
- asigurarea securităţii deţinuţilor şi a personalului penitenciar
- asigurarea supravegherii şi menţinerii regimului de detenţie în penitenciar
- menţinerea stării de disciplină şi curăţenie
- efectuarea perchezițiilor, potrivit dispozițiilor legale.
- dovadă de spirit de orientare, vigilență și operativitate în orice împrejurare, hotărâre, fermitate în acțiunile pe care le întreprinde;
- rezistență la stres și efort fizic.
- deține cetățenia Republicii Moldova și are domiciliul pe teritoriul acesteia;
- a atins vârsta de 18 ani;
- posedă limba de stat;
- deține studii- învăţământ secundar, ciclul II: învăţământ liceal sau echivalent; învăţământ profesional tehnic secundar.
- este apt din punct de vedere medical și recomandată psihologic pentru exercitarea funcției respective;
- nu a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea de infracțiuni, nu se află sub urmărire penală și nu a fost liberată de răspundere penală în temeiurile indicate la art. 53 din Codul penal;
- nu a fost eliberat din funcție drept urmare a declarării persoanei ca fiind necorespunzătoare din punct de vedere profesional și nu a fost concediată, în ultimii 5 ani, dintr-o funcție publică sau funcție publică cu statut special pentru încălcarea disciplinei muncii;
- nu este privat de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate prin hotărâre judecătorească definitivă;
- nu este membru al unui partid sau al unei organizații social-politice;
- nu are interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.
- dovadă de spirit de orientare, vigilență și operativitate în orice împrejurare, hotărâre, fermitate în acțiunile pe care le întreprinde;
- rezistență la stres și efort fizic.
1) formularul de participare la concurs, anexa nr. 5 la Regulamentul cu privire la organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor publice cu statut special din cadrul sistemului administrației penitenciare;
2) copia buletinului de identitate;
3) copia actului de studii (diplomă/atestat) autentificată notarial sau copia actului de studii însoțită de original și copiile certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecționare profesională;
4) actul ce atestă vechimea în muncă necesară pentru a accede în funcția la care candidează;
5) acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal, anexa nr. 3 la Regulament;
6) declarația pe proprie răspundere, anexa nr. 4 la Regulament, cu privire la faptul că:
7) certificatul medical eliberat de comisia medicală a Administrației Naționale a Penitenciarelor;
8) raportul de evaluare psihologică al Administrației Naționale a Penitenciarelor;
9) consimțământul în scris pentru aplicarea măsurilor de verificare din partea organelor competente, în conformitate cu prevederile art.24 alin. (1) lit. b) din Legea nr.245 din 27 noiembrie 2008, în cazul candidării la funcția inclusă în nomenclatorul funcțiilor care necesită accesul la secretul de stat.
- Constituția Republicii Moldova;
- Codul de executare al Republicii Moldova nr. 443 din 24 decembrie 2004;
- Legea nr.300 din 21 decembrie 2017 cu privire la sistemul administrației penitenciare;
- Legea nr.218 din 09.10.2012 privind modul de aplicare a forței fizice, a mijloacelor speciale și a armelor de foc;
- Regulamentul privind siguranța instituțiilor penitenciare, aprobat prin ordinul MJ nr.93 din 02.04.2025.
or. Lipcani, str. Independenţei nr.108, Penitenciarul nr.2-Lipcani al Administrației Naționale a Penitenciarelor, Sala de ședințe
Sergiu Ciuntu, şef al serviciului resurse umane al Penitenciarului nr.2-Lipcani
Rotari Mihail
Grinco Adrian
Moisa Andrei
Moisa Andrei

