Skip to main content

Conducerea ANP în vizită de studiu pentru preluarea practicilor austriece în domeniul violenței

Directoarea adjunctă a Administrației Naționale a Penitenciarelor, dna Liuba Jignea-Suveica, de comun cu alți reprezentanți ai Ministerului Justiției, Inspectoratului de Probațiune și a altor instituții de stat, precum și organizații nonguvernamentale, au efectuat o vizită de studiu în orașul Graz, Austria, în perioada 26-29 martie.
Subiectul vizitei l-a constituit metodele de lucru cu agresorii violenței, acțiuni derulate în cadrul Programului Național de Prevenire și Combatere a Violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, implementat de către Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA).
În perioada de studiu, grupul de lucru a avut oportunitatea să preia practici europene despre modalități de elaborare a programelor educaționale atât cu victimele violenței,  cât și cu agresorii acestora, 
De asemenea, în cadrul discuțiilor purtate, a fost abordat subiectul  strategiilor de reabilitare și reintegrare a agresorilor în societate prin elaborarea instrumentelor de dezvoltare individualizate, acestea implicând tehnici de terapie individuală sau de grup.
Experiența acumulată în rezultatul vizitei va fi implementată în viitoarele programe educaționale ale ANP, care, la rândul lor, vor contribui la creșterea eficienței și a impactului acțiunilor de prevenire și combatere a violenței de gen în întregul sistem penitenciar.

Serviciul mass-media și comunicare al ANP

Tel: 022 409-767