Astăzi, 28 septembrie 2018, în Penitenciarul nr.3-Leova a avut loc un caz de suicid în rândul persoanelor deţinute.
Astfel, aproximativ la ora 05:40, într-o celulă a penitenciarului a fost depistat corpul neînsuflețit al deținutului în vârstă de 49 de ani, fără semne de moarte violentă, care acum două zile a încercat să fugă din instituția de detenție.
Imediat a fost solicitat serviciul 112, care a desfășurat manevre de resuscitare, însă fără succes.
Despre constatarea decesului, administraţia penitenciarului a anunţat Inspectoratul de poliţie din or. Leova, organele de procuratură, Oficiul Avocatului Poporului și rudele condamnatului.
Pe cazul dat, Administrația Națională a Penitenciarelor a iniţiat o anchetă internă, pentru elucidarea tuturor circumstanţelor producerii incidentului.
Serviciul mass-media al ANP
Tel.: 022 409-767
e-mail: presa@anp.gov.md

