Anunț privind ocuparea funcției vacante prin concurs în cadrul Penitenciarului nr.18-Brănești, agent al grupului de escortă al Secției pază și escortare
Exercitarea sarcinilor stabilite de către conducerea Secției pază și escortare privind asigurarea pazei și escortarea deținuților, prevenirea sustragerii persoanelor deţinute de la executarea pedepselor/măsurilor privative de libertate, pătrunderii fără drept a persoanelor neautorizate şi/sau introducerii obiectelor/substanţelor interzise în interiorul locului de deţinere şi prevenirea stabilirii unor legături nepermise între persoanele deţinute şi alte persoane în timpul escortării în afara locului de deținere.
- Pregătirea pentru îndeplinirea misiunii de luptă;
- Respectarea procedurii de primire/predare a condamnaților;
- Respectarea procedurilor legale în timpul executării misiunii;
- Raportarea în mod de urgență despre situațiile apărute;
- Acțiunile la finele executării misiunii.
- deține cetățenia Republicii Moldova și are domiciliul pe teritoriul acesteia;
- a atins vârsta de 18 ani;
- posedă limba de stat;
- deține studii gimnaziale sau alt act de studii echivalent;
- este apt din punct de vedere medical și recomandată psihologic pentru exercitarea funcției respective;
- nu a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea de infracțiuni, nu se află sub urmărire penală și nu a fost liberată de răspundere penală în temeiurile indicate la art. 53 din Codul penal;
- nu a fost eliberat din funcție drept urmare a declarării persoanei ca fiind necorespunzătoare din punct de vedere profesional și nu a fost concediată, în ultimii 5 ani, dintr-o funcție publică sau funcție publică cu statut special pentru încălcarea disciplinei muncii;
- nu este privat de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate prin hotărâre judecătorească definitivă;
- nu este membru al unui partid sau al unei organizații social-politice;
- nu are interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.
1.Participă la instructajul privind modul de desfășurare a misiunii de serviciu;
2.Primește contrasemnătură arma, muniția aferentă și mijloacele de imobilizare;
3. Cunoaște și respectă prevederile legale privind folosirea/aplicarea armei;
4. Poartă și păstrează arma și mijloacele din dotare în conformitate cu prevederile regulamentare aplicabile în sistemul administrației penitenciare;
5. Efectuează percheziția corporală amănunțită a persoanelor deținute, folosind detectorul de metale și îmbarcarea acestora în mijlocul de transport cu respectarea criteriilor de separație;
6. Supraveghează, pe timpul deplasării și la destinație, comportamentul persoanelor deținute și previne stabilirea unor legături nepermise între acestea sau alte persoane sau transmiterea unor bunuri;
7. Informează șeful de escortă cu privire la orice abatere/neregulă sau suspiciune apărută;
8. Asigură paza și supravegherea persoanelor deținute și zădărnicește orice evadare sau tentativă de evadare.
1) formularul de participare la concurs, anexa nr. 4 la Regulamentul cu privire la organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor publice cu statut special din cadrul sistemului administrației penitenciare;
2) copia buletinului de identitate;
3) copia actului de studii (diplomă/atestat) autentificată notarial sau copia actului de studii însoțită de original și copiile certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecționare profesională;
4) actul ce atestă vechimea în muncă necesară pentru a accede în funcția la care candidează, cu indicarea funcțiilor deținute anterior;
5) acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal, anexa nr. 2 la Regulament;
6) declarația pe proprie răspundere, anexa nr. 3 la Regulament, cu privire la faptul că:
a) nu a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea de infracțiuni, nu se află sub urmărire penală și nu a fost liberat de răspundere penală în temeiurile indicate la art. 53 din Codul penal;
b) nu are interdicția de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate;
c) nu este privat de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate prin hotărâre judecătorească definitivă;
d) nu a fost eliberat din funcție drept urmare a declarării ca fiind necorespunzător din punct de vedere profesional și nu a fost concediat, în ultimii 5 ani, dintr-o funcție publică sau funcție publică cu statut special pentru încălcarea disciplinei muncii.
7) consimțământul în scris, anexa nr.15, pentru aplicarea măsurilor de verificare din partea organelor competente, în conformitate cu prevederile art.24 alin. (1) lit. b) din Legea nr.245/2008, în cazul candidării la funcția inclusă în nomenclatorul funcțiilor care necesită accesul la secretul de stat.
- Constituția Republicii Moldova;
- Legea 218 din 19.12. 2012 cu privire la aplicarea forței fizice, mijloace special și armei de foc;
- Codul de executare al Republicii Moldova nr. 443 din 24 decembrie 2004;
- Ghidul privind intervenția profesională în exercițiul funcției din 11.01.2018;
- Ordinul Ministerului Justiției nr.93 din 02.04.2025 cu privire la aprobarea Regulamentului privind siguranța instituțiilor penitenciare;
- Legea nr.300 din 21 decembrie 2017 cu privire la sistemul administrației penitenciare;
- Hotărârea Guvernului nr. 583 din 26.05.2006 cu privire la aprobarea Statutului executării pedepsei de către condamnați;
- Hotărârea Guvernului nr.474/2014 cu privire la aprobarea Nomiculatorului mijloacelor speciale, al tipurilor de arme de foc și al munițiilor aferente, precum și a regulilor de aplicare a acestora.
mun. Orhei, com.Ivancea, s.Brănești, Penitenciarul nr.18-Brănești al ANP, Sala de ședințe
Rodica Alexa, ofițer principal al Serviciului resurse umane al Penitenciarului nr.18-Brănești

