Skip to main content
Data publicare anunț
12-02-2026

Anunț privind ocuparea funcției vacante prin concurs în cadrul Penitenciarului nr. 4 - Cricova: agent principal al grupului de escortă al Secției de siguranță și regim penitenciar

Instituția
Penitenciarul nr.4-Cricova
Scopul de bază

Prevenirea sustragerii persoanelor deţinute de la executarea pedepselor/măsurilor privative de libertate şi prevenirea stabilirii unor legi nepermise între persoane deţinute şi alte persoane în timpul escortării în afara locului de deţinere, precum şi a pazei postului încredinţat.

Sarcinile de bază

1. asigurarea pazei și supravegherii persoanelor deținute și prevenirea evadării sau tentativei de evadare;

2. supravegherea, pe timpul deplasării și la destinația a comportamentului persoanelor deținute și prevenirea stabilirii unor legi nepermise între acestea sau alte persoane sau transmiterea unor bunuri;

3. efectuarea percheziției corporale amănunțite a persoanelor deținute la îmbarcarea acestora în mijlocul de transport cu respectarea criteriilor de separație;

4. verificarea compartimentelor unde urmează a fi plasate persoane deținute în scopul descoperirii eventuale a unor obiecte/substanțe interzise sau eventuale defecte a dispozitivului de siguranță.

Condiții de bază
  1. deține cetățenia Republicii Moldova și are domiciliul pe teritoriul acesteia;
  2. o vârstă fragedă de 18 ani;
  3. pusă limbă de stat;
  4. deține studii de nivelul 3 învățământ secundar, ciclul II: învățământ liceal sau echivalent, învățământ profesional tehnic secundar;
  5. este apt din punct de vedere medical și recomandată psihologic pentru exercitarea funcției respective;
  6. nu a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea infracțiunilor, nu se află sub urmărire penală și nu a fost liberată de răspundere penală în temeiurile indicate la art. 53 din Codul penal;
  7. nu a fost eliberat din drept urmare a declarației de persoane ca fiind cauza din punct de vedere profesional și nu a fost acordată, în ultimii 5 ani, dintr-o funcție publică sau funcție publică cu statut special pentru încălcarea disciplinei muncii;
  8. nu este privat de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate prin hotărâre judecătorească definitivă;
  9. nu este membru al unui partid sau al unei organizații social-politice;
  10. nu are interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.
Condițiile specifice

cunoașterea, păstrarea și folosirea în condițiile în cauză a armei de foc și a mijloacelor speciale din dotare.

rezistență la stres

orientare spre dezvoltare profesională continuă proprie

capacitatea de comunicare și relaționare

Programul de muncă
luni – vineri, orele 08.00 – 17.00, pauză de masă: 12.00 – 13.00
Dosarul pentru concurs

1) formularul de participare la concurs,  anexa nr. 4  la Regulamentul cu privire la organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor publice cu statut special din cadrul sistemului administrației penitenciare;

2) copia buletinului de identitate;

3) copia actului de studii (diplomă/atestat) autentificată notarial sau copia actului de studii însoțită de original și copiile certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecționare profesională;

4) actul ce atestă vechimea în muncă necesară pentru a accesa funcția la care candidează, cu indicarea funcțiilor deținute anterior;

5) acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal,  anexa nr. 2  la Regulament;

6) declarația pe proprie răspundere, anexa nr. 3 la Regulament, cu privire la faptul că:

a) nu a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea infracțiunilor, nu se află sub urmărire penală și nu a fost liberat de răspundere penală în temeiurile indicate la art. 53 din Codul penal;

b) nu are interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate;

c) nu este privat de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate prin hotărâre judecătorească definitivă;

d) nu a fost eliberat din funcție drept urmare a declarației că este necorespunzător din punct de vedere profesional și nu a fost concediat, în ultimii 5 ani, dintr-o funcție publică sau funcție publică cu statut special pentru încălcarea disciplinei muncii.

7) consimțământul în scris,  anexa nr.15 , pentru aplicarea măsurilor de verificare din partea organelor competente, în conformitate cu prevederile art.24 alin. (1) lit. b) din Legea nr.245/2008, în cazul candidării funcției incluse în nomenclatorul funcțiilor care necesită accesul la secretul de stat.

Modalitatea de depunere a documentelor solicitate
Personal
Bibliografia concursului
  1. Constituția Republicii Moldova;
  2. Codul de executare al Republicii Moldova nr.   443 din 24 decembrie 2004;
  3. Legea nr.300 din 21 decembrie 2017 cu privire la sistemul administrației penitenciare;
  4. Hotărârea Guvernului nr.   583 din 26.05.2006   cu privire la aprobarea Statutului executării pedepsei de către condamnați;
  5. Legea nr. 218 din 19.10.2012 privind modul de aplicare a forței fizice a mijloacelor speciale și a armelor de foc
  6. Ordinul MJ nr.93 din 02.04.2025 cu privire la aprobarea Regulamentului privind siguranța instituțiilor penitenciare
Termenul de depunere
Locul desfășurării concursului

sau. Cricova, str. Luceafărul 9, Serviciul resurse umane al Penitenciarului nr. 4 – Cricova al Administrației Naționale a Penitenciarelor

Locul depunerii documentelor
or. Cricova, str. Luceafărul 9, Serviciul resurse umane al Penitenciarului nr. 4 – Cricova al Administrației Naționale a Penitenciarelor
Telefoane de contact
022453630; 060423250
E-mail
p4cadre@anp.gov.md
Persoana responsabilă de primirea documentelor și oferirea informațiilor suplimentare

Maria Ghilescu,   ofițer principal al Servciului resurse umane al Penitenciarului nr. 4 - Cricova 

Statut
În desfășurare