Skip to main content
Data publicare anunț
06-01-2026

Anunț privind ocuparea funcției vacante prin concurs: Șef al Secției siguranță și regim penitenciar a Penitenciarului nr.9-Pruncul

Instituția
Administrația Națională a Penitenciarelor
Scopul de bază

Conducerea activității secției siguranță și regim penitenciar, organizarea activității speciale de investigații în scopul asigurării ordinii de drept și regimului de detenție în penitenciar. 

Sarcinile de bază

1. Organizarea activității speciale de investigații în scopul asigurării securității deținuților, personalului penitenciarului și a altor persoane.

2. Depistarea, prevenirea și descoperirea infracțiunilor ce se pregătesc sau se săvârșesc în penitenciar, combaterea criminalității cu participarea la procesul de interacțiune între organele indicate și sistemul administraţiei penitenciare.

3. Prevenirea și contracararea evadărilor sau eschivărilor de la executarea pedepsei penale a deținuților.

4. Depistarea și înlăturarea cauzelor și condițiilor care influențează negativ asupra activității vitale a penitenciarului precum și contracararea căilor de pătrundere în penitenciar a obiectelor interzise.

5. Organizarea regimul de detenție.

6. Conducerea/managementul secției siguranță și regim penitenciar.

Condiții de bază
  1. deține cetățenia Republicii Moldova și are domiciliul pe teritoriul acesteia;
  2. a atins vârsta de 18 ani - până la atingerea vârstei de 55 ani;
  3. posedă limba de stat;
  4. deține studii superioare, absolvite cu diplomă de studii superioare de licență sau alt act de studii echivalent;
  5. este apt din punct de vedere medical și recomandată psihologic pentru exercitarea funcției respective;
  6. nu a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea de infracțiuni, nu se află sub urmărire penală și nu a fost liberată de răspundere penală în temeiurile indicate la art. 53 din Codul penal;
  7. nu a fost eliberat din funcție drept urmare a declarării persoanei ca fiind necorespunzătoare din punct de vedere profesional și nu a fost concediată, în ultimii 5 ani, dintr-o funcție publică sau funcție publică cu statut special pentru încălcarea disciplinei muncii;
  8. nu este privat de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate prin hotărâre judecătorească definitivă;
  9. nu este membru al unui partid sau al unei organizații social-politice;
  10. nu are interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.
Condițiile specifice

Are o vechime de cel puțin 3 ani într-o funcție cu același nivel de studii și aceeași specialitate.

Cunoștințe:

  • Cunoaşterea legislaţiei în domeniul penitenciar;
  • Cunoașterea limbii române;
  • Cunoaşterea specificului asigurării regimului de siguranță în cadrul instituţiilor penitenciare;
  • Cunoştinţe de operare la computer: Word, Excel, PowerPoint, Internet;

Abilități:

-  Capacitate de planificare și organizare;

-  Operativitate şi eficienţă practică în realizarea sarcinilor;

-  Iniţiativă şi creativitate în activitatea desfăşurată;

-  Capacitate de asumare a răspunderii, inclusiv în cazuri de eşec;

-  Lucru în echipă şi independent;

-  Comunicare, flexibilitate şi dinamism;

-  Capacitate de a asculta opiniile celorlalţi;

-  Disponibilitate la eforturi şi sarcini suplimentare;

-  Bun mediator şi negociator;

-  Adaptare la situaţii noi, neprevăzute;

-  Acceptarea criticilor şi capacitatea de a fi autocritic;

-  Gestionare corespunzătoare a resursele alocate.

-  Orientare spre dezvoltarea profesională continuă proprie;

-   Atenţie distributivă.

Programul de muncă
luni – vineri, orele 08.00 – 17.00, pauză de masă: 12.00 – 13.00
Dosarul pentru concurs

1) formularul de participare la concurs, anexa nr. 4 la  Regulamentul cu privire la organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor publice cu statut special din cadrul sistemului administrației penitenciare;

2) copia buletinului de identitate;

3) copia actului de studii (diplomă/atestat) autentificată notarial sau copia actului de studii însoțită de original și copiile certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecționare profesională;

4) actul ce atestă vechimea în muncă necesară pentru a accede în funcția la care candidează, cu indicarea funcțiilor deținute anterior;

5) acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal, anexa  nr. 2 la Regulament;

6) declarația pe proprie răspundere, anexa nr. 3 la  Regulament, cu privire la faptul că:

a) nu a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea de infracțiuni, nu se află sub urmărire penală și nu a fost liberat de răspundere penală în temeiurile indicate la art. 53 din Codul penal;

b) nu are interdicția de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate;

c) nu este privat de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate prin hotărâre judecătorească definitivă;

d) nu a fost eliberat din funcție drept urmare a declarării ca fiind necorespunzător din punct de vedere profesional și nu a fost concediat, în ultimii 5 ani, dintr-o funcție publică sau funcție publică cu statut special pentru încălcarea disciplinei muncii;

e) nu este membru al unui partid sau al unei organizații social-politice.

7) consimțământul în scris, anexa nr.15, pentru aplicarea măsurilor de verificare din partea organelor competente, în conformitate cu prevederile art.24 alin. (1) lit. b) din Legea nr.245/2008, în cazul candidării la funcția inclusă în nomenclatorul funcțiilor care necesită accesul la secretul de stat.

Modalitatea de depunere a documentelor solicitate
Personal
Bibliografia concursului
  1. Constituția Republicii Moldova.

    2. Codul de executare al Republicii Moldova nr. 443 din 24 decembrie 2004.

    3. Codul penal al Republicii Moldova nr. 985 din 18.04.2002.

    4. Codul de procedură penală al Republicii Moldova.

    5. Legea nr.300 din 21 decembrie 2017 cu privire la sistemul administrației penitenciare.

    6.Legea nr.218/2012 privind modul de aplicare a forţei fizice, a mijloacelor speciale şi a armelor de foc.

    7. Legea nr.59 din 29.03.2012 privind activitatea specială de investigații.

    8. Legea nr.245 din 27.11.2008 cu privire la secretul de stat.

    9. Legea nr.82 din 25.05.2017 integrității.

    10. Legea nr.50 din 22.03.2012 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate.

    11. Hotărârea Guvernului nr. 583 din 26.05.2006 cu privire la aprobarea Statutului executării pedepsei de către condamnați.

    12. Hotărârea de Guvern nr.618 din 05.10.1993 pentru aprobarea Regulilor de întocmire a documentelor organizatorice și de dispoziție și Instrucțiunii-tip cu privire la ținerea lucrărilor de secretariat în organele administrației publice central de specialitate și ale auto administrații locale ale Republicii Moldova.

    13. Regulamentul cu privire la asigurarea regimului secret în cadrul autorităților publice și al altor persoane juridice, aprobat prin Hotărârea guvernului nr.1176 din 22.12.2010.

    14. Ordinul MJ nr.93 din 02.04.2025 cu privire la aprobarea Regulamentului privind siguranța instituțiilor penitenciare.

Termenul de depunere
Locul desfășurării concursului

mun. Chișinău, str. N. Titulescu, 35, Administrația Națională a Penitenciarelor,  Sala de ședințe

Locul depunerii documentelor
mun. Chișinău, str. N. Titulescu, 35, bir.111, Direcția resurse umane a Administrației Naționale a Penitenciarelor.
Telefoane de contact
022409731; 022409733; 022615354
E-mail
svetlana.ciobanu@anp.gov.md
Persoana responsabilă de primirea documentelor și oferirea informațiilor suplimentare

Svetlana Ciobanu

Statut
Finisat