Skip to main content
Data publicare anunț
15-09-2025

Ofițer principal al Secției siguranță și regim penitenciar a Penitenciarului nr.13-Chișinău

Instituția
Administrația Națională a Penitenciarelor
Scopul de bază

Planifică și este responsabil de îndeplinirea cu succes a activității secției siguranță și regim penitenciar, prin prizma asigurării supravegherii deținuților, respectării regimului de detenție în penitenciar, efectuării activității speciale de investigații în scopul asigurării ordinii de drept și prevenirea, descoperirei infracțiunii ce se pregătesc sau se săvîrșesc în penitenciar.

Sarcinile de bază

1.Contribuie la informarea și instruirea efectivului secției siguranță și regim penitenciar, în scopul ridicării nivelului profesional și prevenirii relațiilor neregulamentare.

2.Contribuie la supravegherea deţinuţilor şi respectarea regimului de detenţie în penitenciar:

3.Relevarea şi înlăturarea cauzelor şi condiţiilor, ce influenţează negativ la respectarea regimului de detenţie şi supravegherii deţinuţilor.

4.Să asigure o izolare strictă şi controlul zilnic asupra modului şi condiţiilor de detenţie a deţinuţilor.

5.Realizarea supravegherii permanente asupra comportamentului deţinuţilor, în scopul îndeplinirii necondiţionate de către dînşii a măsurilor prevăzute de programul zilnic de la deşteptare pînă la stingere, preîntîmpinării şi curmării infracţiunilor, încălcărilor de regim, de asemenea, securităţii personalului şi deţinuţilor.

6.Organizează executarea de către deţinuţi a obligaţiilor, realizării drepturilor şi intereselor sale legitime.

Condiții de bază
  1. deține cetățenia Republicii Moldova și are domiciliul pe teritoriul acesteia;
  2. a atins vârsta de 18 ani - pînă la atingerea vîrstei de 55 ani;
  3. posedă limba de stat;
  4. deține studii corespunzătoare funcției pentru care candidează;
  5. este apt din punct de vedere medical și recomandată psihologic pentru exercitarea funcției respective;
  6. nu a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea de infracțiuni, nu se află sub urmărire penală și nu a fost liberată de răspundere penală în temeiurile indicate la art. 53 din Codul penal;
  7. nu a fost eliberat din funcție drept urmare a declarării persoanei ca fiind necorespunzătoare din punct de vedere profesional și nu a fost concediată, în ultimii 5 ani, dintr-o funcție publică sau funcție publică cu statut special pentru încălcarea disciplinei muncii;
  8. nu este privat de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate prin hotărâre judecătorească definitivă;
  9. nu este membru al unui partid sau al unei organizații social-politice;
  10. nu are interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.
Condițiile specifice

Cunoștințe:

Studii superioare.

Diținerea unei experiențe profesionale de 2 ani în funcție cu același nivel de studii.

  • cunoașterea legislației în domeniu;
  • cunoașterea specificului asigurării regimului de detenție și a supravegherii în cadrul instituțiilor penitenciare;
  • avantaj servește cunoașterea unei limbi de circulație internaționala;
  • cunoștințe de operare la computer: Word, Excel, PowerPoint, Internet.

Abilități:

  • de lucru cu informaţia,
  • planificare, organizare, primirea deciziilor, analiză şi sinteză,
  • elaborarea documentelor, argumentare, prezentare, instruire, motivare, mobilizare de sine şi a echipei,
  • soluţionare de probleme, aplanare de conflicte,
  • comunicare eficientă.
Programul de muncă
luni – vineri, orele 08.00 – 17.00, pauză de masă: 12.00 – 13.00
Dosarul pentru concurs

1) formularul de participare la concurs, anexa nr. 4 la  Regulamentul cu privire la organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor publice cu statut special din cadrul sistemului administrației penitenciare;

2) copia buletinului de identitate;

3) copia actului de studii (diplomă/atestat) autentificată notarial sau copia actului de studii însoțită de original și copiile certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecționare profesională;

4) actul ce atestă vechimea în muncă necesară pentru a accede în funcția la care candidează, cu indicarea funcțiilor deținute anterior;

5) acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal, anexa  nr. 2 la Regulament;

6) declarația pe proprie răspundere, anexa nr. 3 la  Regulament, cu privire la faptul că:

a) nu a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea de infracțiuni, nu se află sub urmărire penală și nu a fost liberat de răspundere penală în temeiurile indicate la art. 53 din Codul penal;

b) nu are interdicția de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate;

c) nu este privat de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate prin hotărâre judecătorească definitivă;

d) nu a fost eliberat din funcție drept urmare a declarării ca fiind necorespunzător din punct de vedere profesional și nu a fost concediat, în ultimii 5 ani, dintr-o funcție publică sau funcție publică cu statut special pentru încălcarea disciplinei muncii.

7) consimțământul în scris, anexa nr.15, pentru aplicarea măsurilor de verificare din partea organelor competente, în conformitate cu prevederile art.24 alin. (1) lit. b) din Legea nr.245/2008, în cazul candidării la funcția inclusă în nomenclatorul funcțiilor care necesită accesul la secretul de stat.

Modalitatea de depunere a documentelor solicitate
Personal
Bibliografia concursului

 

1. Codul de executare al Republicii Moldova nr.443/2004.

2. Legea nr. 300/2017 cu privire la sistemul administrației penitenciare.

3. Legea nr. 59/2012 privind activitatea specială de investigații.

4. Hotărârea Guvernului nr. 583/2006 cu privire la aprobarea Statutului executării pedepsei de către condamnați.

5. Legea nr. 218/2012 privind modul de aplicare a forței fizice, a mijloacelor     speciale și a armelor de foc.

6. Legea nr. 50/2012 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate

Termenul de depunere
Locul desfășurării concursului

mun. Chișinău, str. N. Titulescu, 35, Administrația Națională a Penitenciarelor,  Sala de ședințe

Locul depunerii documentelor
mun. Chișinău, str. A.Bernardazzi 3, bir.21, Secția resurse umane a Penitenciarului nr.13-Chișinău (asistență tehnică după caz) mun. Chișinău, str. N.Titulescu 35, Administrația Națională a Penitenciarelor, bir.111
Telefoane de contact
022409733; 022274354
E-mail
svetlana.ciobanu@anp.gov.md
Persoana responsabilă de primirea documentelor și oferirea informațiilor suplimentare

Svetlana Ciobanu

Statut
Finisat