Anunț privind ocuparea funcției vacante prin concurs: Ofițer principal al Secției curativă a Direcției medicale a Administrației Naționale a Penitenciarelor
Acordarea asistenţei organizator-metodice secțiilor medicale din subdiviziuni, coordonarea activităţilor curativ-profilactice în instituțiile penitenciare. Evaluarea stării sănătăţii a candidaţilor pentru încadrare în funcția publică cu statut special și a funcționarilor publici cu statut special în scopul determinării aptitudinii pentru exercitarea obligaţiunilor de serviciu în cadrul sistemului administrație penitenciare (funcționar public cu statut special) în cadrul Comisei medicale ANP.
1. Exercitarea controlului privind executarea de către serviciile medicale din instituțiile subordonate ANP a prevederilor actelor normative şi legislative în vigoare referitor la acordarea asistenţei medicale deţinuţilor, precum şi a indicaţiilor organelor ierarhic superioare.
2. Realizarea sarcinilor Comisiei medicale în conformitate cu legislația în vigoare.
3. Organizarea, coordonarea și monitorizarea evidenţei statistice și analiza complexă a morbidităţii și mortalității în rândul deţinuţilor cu elaborarea masurilor de diminuare a indicilor de morbiditate şi mortalitate.
4. Realizarea sarcinilor Comisiei Medicale Speciale privind selectarea și prezentarea instanței de judecată a persoanelor bolnave și a condamnaților care suferă de o boală gravă, pentru aplicarea în conformitate cu legislația în vigoare a liberării de la executarea pedepsei pe motive de boală gravă.
- deține cetățenia Republicii Moldova și are domiciliul pe teritoriul acesteia;
- a atins vârsta de 18 ani - până la atingerea vârstei de 55 ani;
- posedă limba de stat;
- deține studii superioare, absolvite cu diplomă de studii superioare de licență studii postuniversitare de rezidențiat și/sau internatura, sau echivalente în unul din domeniile: medicină și/sau stomatologie, și/sau farmacie, și/sau asistență medicală generală, și/sau fiziokinetoterapie și reabilitare, și/sau medicină preventivă, și/sau tehnologia produselor cosmetice și medicinale, și/sau moașe;
- este apt din punct de vedere medical și recomandată psihologic pentru exercitarea funcției respective;
- nu a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea de infracțiuni, nu se află sub urmărire penală și nu a fost liberată de răspundere penală în temeiurile indicate la art. 53 din Codul penal;
- nu a fost eliberat din funcție drept urmare a declarării persoanei ca fiind necorespunzătoare din punct de vedere profesional și nu a fost concediată, în ultimii 5 ani, dintr-o funcție publică sau funcție publică cu statut special pentru încălcarea disciplinei muncii;
- nu este privat de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate prin hotărâre judecătorească definitivă;
- nu este membru al unui partid sau al unei organizații social-politice;
- nu are interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.
Superioare de licență, studii postuniversitare de rezidențiat și/sau internatura, sau echivalente în unul din domeniile: medicină și/sau stomatologie, și/sau farmacie, și/sau asistență medicală generală, și/sau fiziokinetoterapie și reabilitare, și/sau medicină preventivă, și/sau tehnologia produselor cosmetice și medicinale, și/sau moașe.
1 an de experiență profesională într-o funcție cu același nivel de studii și specialitate.
- legislaţia naţională şi internaţională în domeniul medicinii;
- limba română, limba rusă (citit, scris şi comunicare);
- cunoaşterea unei limbi de circulație internațională;
- posibilităţi de operare în programele Windows, Office Word, Excel, Power Point, Intern.
- capacitate de planificare și organizare;
- operativitate şi eficienţă practică în realizarea sarcinilor;
- iniţiativă şi creativitate în activitatea desfăşurată;
- capacitate de asumare a răspunderii, inclusiv în cazuri de eşec;
- lucru în echipă şi independent;
- comunicare, flexibilitate şi dinamism;
- capacitate de a asculta opiniile celorlalţi;
- disponibilitate la eforturi şi sarcini suplimentare;
- bun mediator şi negociator;
- adaptare la situaţii noi, neprevăzute;
- acceptarea criticilor şi capacitatea de a fi autocritic;
- gestionare corespunzătoare a resursele alocate.
- orientare spre dezvoltarea profesională continuă proprie;
- atenţie distributivă.
1) formularul de participare la concurs, anexa nr. 4 la Regulamentul cu privire la organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor publice cu statut special din cadrul sistemului administrației penitenciare;
2) copia buletinului de identitate;
3) copia actului de studii (diplomă/atestat) autentificată notarial sau copia actului de studii însoțită de original și copiile certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecționare profesională;
4) actul ce atestă vechimea în muncă necesară pentru a accede în funcția la care candidează, cu indicarea funcțiilor deținute anterior;
5) acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal, anexa nr. 2 la Regulament;
6) declarația pe proprie răspundere, anexa nr. 3 la Regulament, cu privire la faptul că:
a) nu a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea de infracțiuni, nu se află sub urmărire penală și nu a fost liberat de răspundere penală în temeiurile indicate la art. 53 din Codul penal;
b) nu are interdicția de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate;
c) nu este privat de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate prin hotărâre judecătorească definitivă;
d) nu a fost eliberat din funcție drept urmare a declarării ca fiind necorespunzător din punct de vedere profesional și nu a fost concediat, în ultimii 5 ani, dintr-o funcție publică sau funcție publică cu statut special pentru încălcarea disciplinei muncii.
e) nu este membru al unui partid sau al unei organizații social-politice.
7) consimțământul în scris, anexa nr.15, pentru aplicarea măsurilor de verificare din partea organelor competente, în conformitate cu prevederile art.24 alin. (1) lit. b) din Legea nr.245/2008, în cazul candidării la funcția inclusă în nomenclatorul funcțiilor care necesită accesul la secretul de stat.
- Constituţia Republicii Moldova.
- Codul de procedură penală a Republicii Moldova.
- Codul de executare al Republicii Moldova.
- Codul administrativ al Republicii Moldova nr.116 din 19.07.2018.
- Legea nr. 300 din 21.12.2017, cu privire la sistemul administrației penitenciare.
- Legea nr.411 din 28.03.1995, ocrotirii sănătății.
- Legea nr.264 din 27.10.2005 cu privire la exercitarea profesiunii de medic.
- HG nr.192 din 24.03.2017 cu privire la aprobarea Codul deontologic al lucrătorului medical şi al farmacistului.
- Legea nr. 263-XVI din 27.10.05 cu privire la drepturile şi responsabilităţile pacienţilor.
- Ordinul MJ nr.343 din 29.12.2022 privind aprobarea Regulamentului cu privire la organizarea asistenţei medicale deţinuților în instituțiile penitenciare.
- Ordinul comun al Ministerului Afacerilor Interne, Ministerul Justiției și Centrului Național Anticorupție nr.605/344/71 din 15.11.2024, privind aprobarea Regulamentului cu privire la organizarea și efectuarea expertizei medicale a funcționarilor publici cu statut special/militar din cadrul MAI, CNA și ANP, a candidaților pentru angajare în funcții publice cu statut special/militar din aceste instituții și a candidaților pentru admiterea la studii în instituțiile de învățământ ale MAI și ale altor state.
mun. Chișinău, str. N. Titulescu, 35, Administrația Națională a Penitenciarelor, Sala de ședințe
Svetlana Ciobanu
- doamna Pavalache Irina
Notă: Proba concursului se va desfășura la data de 04 iulie 2025, ora 09:00, în sala de ședințe a Administrației Naționale a Penitenciarelor (mun. Chișinău, str. Titulescu, 35)
|
Nr. d/o |
Numele, prenumele |
Notă finală obţinută la concurs |
Comentarii |
|
1. |
Pavalache Irina |
7,75 |
învingătoare a concursului |

