În ajun de Paști, instituțiile penitenciare din țară au găzduit activități tematice, desfășurate în cadrul programelor educaționale, culturale și de reintegrare socială. Persoanele private de libertate au luat parte la ateliere de încondeiat ouă, au creat decorațiuni și compoziții inspirate de sărbătoare, au redactat mesaje cu încărcătură spirituală și, în unele cazuri, au contribuit la pregătirea cozonacilor și a altor bucate tradiționale.
Activitățile au fost posibile datorită implicării specialiștilor din sistemul penitenciar, a preoților capelani și a reprezentanților societății civile. Acestea au avut un rol esențial în menținerea echilibrului emoțional și în cultivarea legăturii cu valorile spirituale. Totodată, în perioada pascală, deținuții vor avea parte de un meniu special, care va include bucate tradiționale.
Administrația Națională a Penitenciarelor rămâne fidelă misiunii sale de a sprijini reintegrarea socială a deținuților, iar promovarea tradițiilor pascale reprezintă una dintre formele prin care se contribuie la reconectarea acestora cu valorile autentice ale comunității.
Totodată, ANP acordă o importanță deosebită procesului de resocializare, inclusiv prin cultivarea valorilor spirituale și a tradițiilor naționale, în special în perioada marilor sărbători creștine.
Serviciul de presă al ANP
tel: 0 22 409-767

