Anunț privind ocuparea funcției vacante prin concurs: Șef al Secției reintegrare socială a Penitenciarului nr.16-Pruncul
Organizarea și desfășurarea activităților educativ-ocupaționale pentru deținuți, în vederea eficientizării termenului de executare a pedepsei, dezvoltarea abilităților social utile și ulterior pentru resocializarea eficientă a acestora în societate.
1. Asigurarea protecţiei drepturilor, libertăţilor şi intereselor legale ale deţinuţilor, păstrarea şi menţinerea sănătăţii lor, soluţionarea problemelor de organizare a muncii, vieţii cotidiene şi odihnei, dezvoltarea moral-spirituală şi fizică a deținuților.
2. Realizarea conducerii organizatorice şi metodice a activităţii secţiei reintegrare socială.
3. Realizarea, menţinerea şi dezvoltarea a relaţiilor sociale cu rudele deținuților, organizaţiile publice şi religioase, alte organizaţii.
4. Realizarea formării profesionale continue.
- deține cetățenia Republicii Moldova și are domiciliul pe teritoriul acesteia;
- a atins vârsta de 18 ani - până la vârsta de 55 ani;
- posedă limba de stat;
- deține studii superioare, absolvite cu diplomă de studii superioare de licență sau alt act de studii echivalent;
- este apt din punct de vedere medical și recomandată psihologic pentru exercitarea funcției respective;
- nu a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea de infracțiuni, nu se află sub urmărire penală și nu a fost liberată de răspundere penală în temeiurile indicate la art. 53 din Codul penal;
- nu a fost eliberat din funcție drept urmare a declarării persoanei ca fiind necorespunzătoare din punct de vedere profesional și nu a fost concediată, în ultimii 5 ani, dintr-o funcție publică sau funcție publică cu statut special pentru încălcarea disciplinei muncii;
- nu este privat de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate prin hotărâre judecătorească definitivă;
- nu este membru al unui partid sau al unei organizații social-politice;
- nu are interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.
Vechime de cel puțin trei ani într-o funcție cu același nivel de studii și aceeași specialitate.
Cunoștințe:
- cunoaşterea legislaţiei execuțional-penale;
- cunoştinţe de operare la computer: Word, Excel, PowerPoint, Internet;
- cunoștințe de management cel puţin de nivel mediu (flexibilitate, orientare, previziune, programarea muncii, dezvoltare şi control);
- cunoștințe despre management comportamental şi identificarea conduitelor simulante;
- cunoaşterea unei limbi străine de circulaţie internațională reprezintă un avantaj.
Abilități:
- capacitate de planificare și organizare;
- operativitate şi eficienţă practică în realizarea sarcinilor;
- iniţiativă şi creativitate în activitatea desfăşurată;
- capacitate de asumare a răspunderii, inclusiv în cazuri de eşec;
- lucru în echipă şi independent;
- comunicare, flexibilitate şi dinamism;
- capacitate de a asculta opiniile celorlalţi;
- disponibilitate la eforturi şi sarcini suplimentare;
- bun mediator şi negociator;
- adaptare la situaţii noi, neprevăzute;
- acceptarea criticilor şi capacitatea de a fi autocritic;
- gestionare corespunzătoare a resursele alocate.
- orientare spre dezvoltarea profesională continuă proprie;
- atenţie distributivă.
1) formularul de participare la concurs, anexa nr. 4 la Regulamentul cu privire la organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor publice cu statut special din cadrul sistemului administrației penitenciare;
2) copia buletinului de identitate;
3) copia actului de studii (diplomă/atestat) autentificată notarial sau copia actului de studii însoțită de original și copiile certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecționare profesională;
4) actul ce atestă vechimea în muncă necesară pentru a accede în funcția la care candidează, cu indicarea funcțiilor deținute anterior;
5) acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal, anexa nr. 2 la Regulament;
6) declarația pe proprie răspundere, anexa nr. 3 la Regulament, cu privire la faptul că:
a) nu a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea de infracțiuni, nu se află sub urmărire penală și nu a fost liberat de răspundere penală în temeiurile indicate la art. 53 din Codul penal;
b) nu are interdicția de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate;
c) nu este privat de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate prin hotărâre judecătorească definitivă;
d) nu a fost eliberat din funcție drept urmare a declarării ca fiind necorespunzător din punct de vedere profesional și nu a fost concediat, în ultimii 5 ani, dintr-o funcție publică sau funcție publică cu statut special pentru încălcarea disciplinei muncii.
7) consimțământul în scris, anexa nr.15, pentru aplicarea măsurilor de verificare din partea organelor competente, în conformitate cu prevederile art.24 alin. (1) lit. b) din Legea nr.245/2008, în cazul candidării la funcția inclusă în nomenclatorul funcțiilor care necesită accesul la secretul de stat.
- Constituția Republicii Moldova.
- Codul de executare al Republicii Moldova nr. 443 din 24 decembrie 2004.
- Legea nr.300 din 21 decembrie 2017 cu privire la sistemul administrației penitenciare.
- Hotărârea Guvernului nr. 583 din 26.05.2006 cu privire la aprobarea Statutului executării pedepsei de către condamnați.
- Codul administrativ al Republicii Moldova nr.116 din 19.07.2018.
- Legea nr. 133 din 08.07.2011 privind protecţia datelor cu caracter personal.
- Codul educației al Republicii Moldova nr.152 din 17.07.2014.
- Codul Familiei al Republicii Moldova nr. 1316 din 26.10.2000
- Legea nr. 297 din 24.02.1999 cu privire la adaptarea socială a peroanelor eliberate din locurile de detenție.
- Legea nr.489 din 08.07.1999 cu privire la sistemul public de asigurări sociale
mun. Chișinău, str. N. Titulescu, 35, Administrația Națională a Penitenciarelor, Sala de ședințe
Svetlana Ciobanu
- domnul Ciocîrla Dmitrii;
- doamna Soltan Ana;
- doamna Cojocari Natalia;
- domnul Suveica Vladislav;
- domnul Gherman Mihail.
Notă: Proba concursului se va desfășura la data de 02 mai 2025, ora 09:00, în sala de ședințe a Administrației Naționale a Penitenciarelor (mun. Chișinău, str. Titulescu, 35)
|
Nr. d/o |
Numele, prenumele |
Notă finală obţinută la concurs |
Comentarii |
|
1. |
Ciocîrla Dmitrii |
7,6 |
învingător al concursului |

