Skip to main content
Data publicare anunț
24-03-2025

Anunț privind ocuparea funcției vacante prin concurs: Ofițer principal al Secției reintegrare socială a Penitenciarului nr.16-Pruncul

Instituția
Administrația Națională a Penitenciarelor
Scopul de bază

Asigurarea executării sarcinilor atribuite în competenţa secţiei reintegrare socială al Penitenciarului nr.16-Pruncul, asigurarea asistenţei sociale deţinuţilor, în scopul eficientizării procesului de reeducare şi resocializare, acordîndu-le suport în soluţionarea problemelor sociale şi personale.       

Sarcinile de bază

- Executarea atribuţiilor şi obligaţiilor stabilite de actele normative în vigoare faţă de angajaţii sistemului administraţiei penitenciare.

- Acordarea asistenţei sociale necesare deţinuţilor, asigurând protecţia drepturilor, libertăţilor şi intereselor legale ale acestora, contribuind la soluţionarea problemelor de organizare a muncii, vieţii cotidiene şi odihnei, dezvoltarea moral-spirituală şi fizică a deținuților.

- Soluţionarea problemelor de restabilire, menţinere şi dezvoltare a relaţiilor social-utile cu rudele, organizaţiile publice şi religioase, alte organizaţii.

- Colaborarea cu organizaţiile guvernamentale, non-guvernamentale, confesiunile religioase, preoţi capelani şi alte instituţii în vederea menţinerii relaţiilor sociale a deţinuţilor. Coordonarea şi monitorizarea procesului de pregătire pentru eliberare a condamnaţilor.

Condiții de bază
  1. deține cetățenia Republicii Moldova și are domiciliul pe teritoriul acesteia;
  2. a atins vârsta de 18 ani - până la atingerea vârstei de 55 ani;
  3. posedă limba de stat;
  4. deține studii superioare, absolvite cu diplomă de studii superioare de licență sau alt act de studii echivalent;
  5. este apt din punct de vedere medical și recomandată psihologic pentru exercitarea funcției respective;
  6. nu a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea de infracțiuni, nu se află sub urmărire penală și nu a fost liberată de răspundere penală în temeiurile indicate la art. 53 din Codul penal;
  7. nu a fost eliberat din funcție drept urmare a declarării persoanei ca fiind necorespunzătoare din punct de vedere profesional și nu a fost concediată, în ultimii 5 ani, dintr-o funcție publică sau funcție publică cu statut special pentru încălcarea disciplinei muncii;
  8. nu este privat de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate prin hotărâre judecătorească definitivă;
  9. nu este membru al unui partid sau al unei organizații social-politice;
  10. nu are interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.
Condițiile specifice

Superioare de licență sau echivalente superioare de licență sau echivalente

Cunoștințe:

- cunoaşterea legislaţiei în domeniu execuțional-penal;

- cunoaşterea limbii române;

- cunoştinţe de operare la computer: Word, Excel, PowerPoint, Internet;

- cunoștințe de management cel puţin de nivel mediu (flexibilitate, orientare, previziune, programarea muncii, dezvoltare şi control);

- cunoștințe despre management comportamental şi identificarea conduitelor simulante;

- cunoaşterea unei limbi străine de circulaţie internațională reprezintă un avantaj.

Abilități:

  • Capacitate de muncă în echipă;
  • Capacități organizatorice și de asumare decizională;
  • Capacități de planificare și de a acționa strategic;
  • Capacitate de analiză,  sinteză și soluționare de probleme;
  • Capacitate de previzionare și planificare a activităților pe termen scurt, mediu și lung;
  • Rezistență la încărcături emoționale și psihologice;
  • Eficacitate și siguranță în îndeplinirea responsabilităților ce-i revin;
  • Abilități de lucru cu informaţia;
  • Argumentare, prezentare, instruire, motivare;
  • Mobilizare de sine şi a colegilor;
  • Soluționare de problem, aplanare de conflicte;
  • Comunicare eficientă;
  • Capacitate de a asculta opiniile celorlalți;
  •  Disponibilitate la eforturi şi sarcini suplimentare;
  • Orientare spre dezvoltarea profesională continuă proprie.
Programul de muncă
luni – vineri, orele 08.00 – 17.00, pauză de masă: 12.00 – 13.00
Dosarul pentru concurs

1) formularul de participare la concurs, anexa nr. 4 la  Regulamentul cu privire la organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor publice cu statut special din cadrul sistemului administrației penitenciare;

2) copia buletinului de identitate;

3) copia actului de studii (diplomă/atestat) autentificată notarial sau copia actului de studii însoțită de original și copiile certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecționare profesională;

4) actul ce atestă vechimea în muncă necesară pentru a accede în funcția la care candidează, cu indicarea funcțiilor deținute anterior;

5) acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal, anexa  nr. 2 la Regulament;

6) declarația pe proprie răspundere, anexa nr. 3 la  Regulament, cu privire la faptul că:

a) nu a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea de infracțiuni, nu se află sub urmărire penală și nu a fost liberat de răspundere penală în temeiurile indicate la art. 53 din Codul penal;

b) nu are interdicția de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate;

c) nu este privat de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate prin hotărâre judecătorească definitivă;

d) nu a fost eliberat din funcție drept urmare a declarării ca fiind necorespunzător din punct de vedere profesional și nu a fost concediat, în ultimii 5 ani, dintr-o funcție publică sau funcție publică cu statut special pentru încălcarea disciplinei muncii.

7) consimțământul în scris, anexa nr.15, pentru aplicarea măsurilor de verificare din partea organelor competente, în conformitate cu prevederile art.24 alin. (1) lit. b) din Legea nr.245/2008, în cazul candidării la funcția inclusă în nomenclatorul funcțiilor care necesită accesul la secretul de stat.

Modalitatea de depunere a documentelor solicitate
Personal
Bibliografia concursului
  1. Constituția Republicii Moldova.
  2. Codul de executare al Republicii Moldova nr. 443 din 24 decembrie 2004.
  3. Legea nr.300 din 21 decembrie 2017 cu privire la sistemul administrației penitenciare.
  4. Hotărârea Guvernului nr. 583 din 26.05.2006 cu privire la aprobarea Statutului executării pedepsei de către condamnați.
  5. Codul administrativ al Republicii Moldova nr.116 din 19.07.2018
  6. Legea nr. 133 din 08.07.2011 privind protecţia datelor cu caracter personal.
Termenul de depunere
Locul desfășurării concursului

mun. Chișinău, str. N. Titulescu, 35, Administrația Națională a Penitenciarelor,  Sala de ședințe

Locul depunerii documentelor
mun. Chișinău, str. N. Titulescu, 35, bir.111, Direcția resurse umane a Administrației Naționale a Penitenciarelor. Serviciul resurse umane al Penitenciarului nr.16 - Pruncul va asigura asistență tehnică după caz.
Telefoane de contact
022409733; 022409731; 022615351
E-mail
svetlana.ciobanu@anp.gov.md
Persoana responsabilă de primirea documentelor și oferirea informațiilor suplimentare

Svetlana Ciobanu

Statut
Finisat
Lista candidaților admiși la concurs
  1. doamna Prodan Doina.

Notă: Proba concursului se va desfășura la data de 17 aprilie 2025, ora 09:00, în sala de ședințe a Administrației Naționale a Penitenciarelor  (mun. Chișinău, str. Titulescu, 35)

Candidații care au promovat concursul

Nr. d/o

Numele, prenumele

Notă finală

obţinută la concurs

Comentarii

1.

Prodan Doina

6

învingătoare a concursului