Skip to main content
Data publicare anunț
06-03-2025

Anunț privind ocuparea funcției vacante prin concurs: Șef al Secției evidență deținuți a Penitenciarului nr.5-Cahul

Instituția
Administrația Națională a Penitenciarelor
Scopul de bază

Organizarea şi dirijarea activităţii Secţiei evidenţă deţinuţi a subdiviziunii sistemului penitenciar. Asigurarea punerii în executare a pedepselor penale privative de libertate, a măsurii preventive sub forma arestului preventiv şi a sancţiunii arestului contravenţional, precum şi asigurarea evidenţei persoanelor private de libertate. Controlul asupra primirii, evidenţei, transferării deţinuţilor dintr-un penitenciar în altul, liberării lor din penitenciar, legalităţii deţinerii preveniţilor, contravenienţilor şi condamnaţilor în penitenciar, verificarea termenelor de pedeapsă.

Sarcinile de bază
  1. Controlul strict privind legalitatea privării persoanelor de libertate, conform hotărârilor judecătoreşti şi verificarea perfectării dosarelor personale la primirea deţinuţilor în instituția penitenciară și a completării SIA RPRAC.
  2. Evidenţa nominală şi statistică a deţinuţilor.
  3. Gestionarea dosarelor personale ale deținuților, a mapelor de nomenclator a secției.
  4. Gestionarea dosarelor defecte și a necesității înaintării demersurilor în instanța de judecată.
  5. Verificarea temeiului eliberării deținutului din detenție și a modului de predare a dosarelor spre arhivare.
  6. Examinarea, repartizarea și executarea corespondenței parvenite în secție și a modului de aducere la cunoștință a deținuților a corespondenței ce-i vizează.
  7. Gestionarea poștei electronice oficiale a secției.
  8. Calculul termenului de pedeapsă, inclusiv cu compensarea privilegiată a zilelor de muncă.
  9. Conducerea/managementul secției evidență deținuți.
Condiții de bază
  1. deține cetățenia Republicii Moldova și are domiciliul pe teritoriul acesteia;
  2. a atins vârsta de 18 ani - până la atingerea vârstei de 55 ani;
  3. posedă limba de stat;
  4. deține studii superioare, absolvite cu diplomă de studii superioare de licență sau alt act de studii echivalent;
  5. este apt din punct de vedere medical și recomandată psihologic pentru exercitarea funcției respective;
  6. nu a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea de infracțiuni, nu se află sub urmărire penală și nu a fost liberată de răspundere penală în temeiurile indicate la art. 53 din Codul penal;
  7. nu a fost eliberat din funcție drept urmare a declarării persoanei ca fiind necorespunzătoare din punct de vedere profesional și nu a fost concediată, în ultimii 5 ani, dintr-o funcție publică sau funcție publică cu statut special pentru încălcarea disciplinei muncii;
  8. nu este privat de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate prin hotărâre judecătorească definitivă;
  9. nu este membru al unui partid sau al unei organizații social-politice;
  10. nu are interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.
Condițiile specifice

Vechime de cel puţin 3 ani într-o funcţie cu acelaşi nivel de studii şi aceeaşi specialitate;

Cel puțin 3 ani de experiență profesională într-o funcție similară.

Cunoștințe:

  • cunoaşterea legislaţiei în domeniu;
  • cunoaşterea limbii de stat obligatoriu;
  • cunoaşterea activităţii serviciilor (secţiilor) evidență deținuți ale penitenciarelor;
  • cunoştinţe teoretice şi practice în domeniul de specializare, precum şi proceduri, metode şi tehnici;
  • cunoaşterea unei limbi de circulație internațională constituie un avantaj;
  • cunoştinţe de operare la calculator: Word, Excel, PowerPoint, Internet.

Abilități:

organizare, planificare, coordonare, instruire, control, lucru cu informaţia, analiză şi sinteză, comunicare eficientă, aplanare a situațiilor de conflict, lucru în echipă, soluţionare a problemelor de complexitate medie în domeniul de competenţă, cu excepţia sarcinilor complexe ce necesită cunoştinţe şi experienţă profesională suplimentare.

Programul de muncă
luni – vineri, orele 08.00 – 17.00, pauză de masă: 12.00 – 13.00
Dosarul pentru concurs

1) formularul de participare la concurs, anexa nr. 4 la  Regulamentul cu privire la organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor publice cu statut special din cadrul sistemului administrației penitenciare;

2) copia buletinului de identitate;

3) copia actului de studii (diplomă/atestat) autentificată notarial sau copia actului de studii însoțită de original și copiile certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecționare profesională;

4) actul ce atestă vechimea în muncă necesară pentru a accede în funcția la care candidează, cu indicarea funcțiilor deținute anterior;

5) acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal, anexa  nr. 2 la Regulament;

6) declarația pe proprie răspundere, anexa nr. 3 la  Regulament, cu privire la faptul că:

a) nu a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea de infracțiuni, nu se află sub urmărire penală și nu a fost liberat de răspundere penală în temeiurile indicate la art. 53 din Codul penal;

b) nu are interdicția de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate;

c) nu este privat de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate prin hotărâre judecătorească definitivă;

d) nu a fost eliberat din funcție drept urmare a declarării ca fiind necorespunzător din punct de vedere profesional și nu a fost concediat, în ultimii 5 ani, dintr-o funcție publică sau funcție publică cu statut special pentru încălcarea disciplinei muncii.

7) consimțământul în scris, anexa nr.15, pentru aplicarea măsurilor de verificare din partea organelor competente, în conformitate cu prevederile art.24 alin. (1) lit. b) din Legea nr.245/2008, în cazul candidării la funcția inclusă în nomenclatorul funcțiilor care necesită accesul la secretul de stat.

Modalitatea de depunere a documentelor solicitate
Personal
Bibliografia concursului
  1. Constituția Republicii Moldova.
  2. Codul penal al Republicii Moldova.
  3. Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr. 985 din 18.04.2002.
  4. Codul de executare al Republicii Moldova nr. 443 din 24 decembrie 2004.
  5. Codul administrativ al Republicii Moldova, intrat în vigoare la 01.04.2019.
  6. Legea nr. 300 din 21 decembrie 2017 cu privire la sistemul administrației penitenciare.
  7. Legea nr. 245/2008 cu privire la secretul de stat.
  8. Hotărârea Guvernului nr. 583 din 26.05.2006 cu privire la aprobarea Statutului executării pedepsei de către condamnați.
Termenul de depunere
Locul desfășurării concursului

mun. Chișinău, str. N. Titulescu, 35, Administrația Națională a Penitenciarelor,  Sala de ședințe

Locul depunerii documentelor
mun. Chișinău, str. N. Titulescu, 35, bir.111, Direcția resurse umane a Administrației Naționale a Penitenciarelor.
Telefoane de contact
022409733; 022409731; 029941794
E-mail
svetlana.ciobanu@anp.gov.md
Persoana responsabilă de primirea documentelor și oferirea informațiilor suplimentare

Svetlana Ciobanu

Statut
Finisat
Lista candidaților admiși la concurs
  1. domnul Mocan Andrei;
  2. doamna Binababol Natalia.

Notă: Proba concursului se va desfășura la data de 28 martie 2025, ora 09:00, în sala de ședințe a Administrației Naționale a Penitenciarelor  (mun. Chișinău, str. Titulescu, 35)

Candidații care au promovat concursul

Nr. d/o

Numele, prenumele

Notă finală

obţinută la concurs

Comentarii

1.

Binababol Natalia.

7,6

învingătoare a concursului