Skip to main content
Data publicare anunț
30-12-2024

Anunț privind ocuparea funcției vacante prin concurs în cadrul Penitenciarului nr.2-Lipcani: agent principal, asistent medical al secției medicale - 1 funcție.

Instituția
Penitenciarul nr.2-Lipcani
Scopul de bază

Acordarea asistenței medicale persoanelor private de libertate.

Sarcinile de bază

1.Participarea la examinarea medicală a deținuților .

2.Culegerea probelor de laborator.

3.Documentarea leziunilor corporale.

4.Examinarea petițiilor deținuților.

5.Asigurarea ordinii de drept și a legalității în penitenciar.

6.Organizarea și acordarea ajutorului medical.

7.Organizarea și efectuarea consultații medicale.

Condiții de bază
  1. deține cetățenia Republicii Moldova și are domiciliul pe teritoriul acesteia;
  2. a atins vârsta de 18 ani;
  3. posedă limba de stat;
  4. deține studii superioare, absolvite, diplomă de studii medii de specialitate în științe medicale sau alt act de studii echivalent;
  5. este apt din punct de vedere medical și recomandată psihologic pentru exercitarea funcției respective;
  6. nu a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea de infracțiuni, nu se află sub urmărire penală și nu a fost liberată de răspundere penală în temeiurile indicate la art. 53 din Codul penal;
  7. nu a fost eliberat din funcție drept urmare a declarării persoanei ca fiind necorespunzătoare din punct de vedere profesional și nu a fost concediată, în ultimii 5 ani, dintr-o funcție publică sau funcție publică cu statut special pentru încălcarea disciplinei muncii;
  8. nu este privat de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate prin hotărâre judecătorească definitivă;
  9. nu este membru al unui partid sau al unei organizații social-politice;
  10. nu are interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.
Condițiile specifice

1.Dovadă de spirit de orientare, vigilență și operativitate în orice împrejurare, hotărâre, fermitate în acțiunile pe care le întreprinde;

2. Rezistență la stres și efort fizic;

Programul de muncă
în tură 24 ore, 72 ore odihnă
Dosarul pentru concurs

1) formularul de participare la concurs, anexa nr. 4 la  Regulamentul cu privire la organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor publice cu statut special din cadrul sistemului administrației penitenciare;

2) copia buletinului de identitate;

3) copia actului de studii (diplomă/atestat) autentificată notarial sau copia actului de studii însoțită de original și copiile certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecționare profesională;

4) actul ce atestă vechimea în muncă necesară pentru a accede în funcția la care candidează, cu indicarea funcțiilor deținute anterior;

5) acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal, anexa  nr. 2 la Regulament;

6) declarația pe proprie răspundere, anexa nr. 3 la  Regulament, cu privire la faptul că:

a) nu a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea de infracțiuni, nu se află sub urmărire penală și nu a fost liberat de răspundere penală în temeiurile indicate la art. 53 din Codul penal;

b) nu are interdicția de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate;

c) nu este privat de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate prin hotărâre judecătorească definitivă;

d) nu a fost eliberat din funcție drept urmare a declarării ca fiind necorespunzător din punct de vedere profesional și nu a fost concediat, în ultimii 5 ani, dintr-o funcție publică sau funcție publică cu statut special pentru încălcarea disciplinei muncii.

7) consimțământul în scris, anexa nr.15, pentru aplicarea măsurilor de verificare din partea organelor competente, în conformitate cu prevederile art.24 alin. (1) lit. b) din Legea nr.245/2008, în cazul candidării la funcția inclusă în nomenclatorul funcțiilor care necesită accesul la secretul de stat.

Modalitatea de depunere a documentelor solicitate
Personal
Bibliografia concursului

1. Legea nr.300 din 21.12.2017 cu privire la sistemul administrației penitenciare;

2. Legea nr.411-XII din 28 martie 1995 privind ocrotirea sănătății;

3. Legea nr.263 din 27 octombrie 2005 cu privire la drepturile și responsabilitățile pacientului;

4. Ordinul Ministerului Justiției nr.478/2006 privind aprobarea Regulamentului cu privire la modul de asigurare a asistenței medicale persoanelor deținute în penitenciare

Termenul de depunere
Locul desfășurării concursului

or.Lipcani, str.Independenţei, 108, Penitenciarul nr.2-Lipcani al Administrației Naționale a Penitenciarelor,  Sala de ședințe

Locul depunerii documentelor
or. Lipcani, str. Independenţei, 108, Serviciul resurse umane al Penitenciarului nr.2-Lipcani al Administrației Naționale a Penitenciarelor.
Telefoane de contact
024761753
E-mail
p2cadre@anp.gov.md
Persoana responsabilă de primirea documentelor și oferirea informațiilor suplimentare

Sergiu Ciuntu, şef al serviciului resurse umane al Penitenciarului nr.2-Lipcani al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor

Statut
Finisat