Skip to main content
Data publicare anunț
08-04-2024

Anunț privind ocuparea funcției vacante prin concurs: Ofițer superior al Secției pază și escortare a Penitenciarului nr.15-Cricova

Instituția
Administrația Națională a Penitenciarelor
Scopul de bază

Organizarea şi coordonarea activităţii de pază a locului de deţinere şi escortarea persoanelor deţinute.

Sarcinile de bază

1. Asigurarea instructajului și îndrumarea personalului din subordine privind modul de desfășurare a misiunilor specifice.

2. Analizarea modului de executare a serviciului de către personalul desemnat în misiunile de pază sau escortare.

3. Planificarea/asigurarea în condiții de siguranță escortarea persoanelor deținute.

4. Asigurarea păstrării/întreţinerii armamentului, muniţiei, mijloacelor speciale şi mijloacelor tehnice de pază în conformitate cu prevederile legale.

Condiții de bază
  1. deține cetățenia Republicii Moldova și are domiciliul pe teritoriul acesteia;
  2. a atins vârsta de 18 ani - până la atingerea vârstei de 55 ani;
  3. posedă limba de stat;
  4. deține studii superioare, absolvite cu diplomă de studii superioare de licență sau alt act de studii echivalent;
  5. este apt din punct de vedere medical și recomandată psihologic pentru exercitarea funcției respective;
  6. nu a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea de infracțiuni, nu se află sub urmărire penală și nu a fost liberată de răspundere penală în temeiurile indicate la art. 53 din Codul penal;
  7. nu a fost eliberat din funcție drept urmare a declarării persoanei ca fiind necorespunzătoare din punct de vedere profesional și nu a fost concediată, în ultimii 5 ani, dintr-o funcție publică sau funcție publică cu statut special pentru încălcarea disciplinei muncii;
  8. nu este privat de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate prin hotărâre judecătorească definitivă;
  9. nu este membru al unui partid sau al unei organizații social-politice;
  10. nu are interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.
Condițiile specifice

Studii:

  • Superioare de licență sau echivalente.

Cunoștințe:

  • limba de stat (citit, scris şi comunicare);
  • legislaţia Republicii Moldova;
  •  posibilităţi de operare în programele Windows, Office şi Internet,

Abilități:

- lucru în echipă şi independent;

- rezistenţă la lucru în condiţii de stres;

- disponibilitate la eforturi şi sarcini suplimentare;

- eficacitate, promptitudine şi siguranţă în îndeplinirea obligațiunilor;

- atenţie distributivă;

- orientare spre dezvoltare profesională continuă proprie

Programul de muncă
luni – vineri, orele 08.00 – 17.00, pauză de masă: 12.00 – 13.00
Dosarul pentru concurs

1) formularul de participare la concurs, anexa nr. 4 la  Regulamentul cu privire la organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor publice cu statut special din cadrul sistemului administrației penitenciare;

2) copia buletinului de identitate;

3) copia actului de studii (diplomă/atestat) autentificată notarial sau copia actului de studii însoțită de original și copiile certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecționare profesională;

4) actul ce atestă vechimea în muncă necesară pentru a accede în funcția la care candidează, cu indicarea funcțiilor deținute anterior;

5) acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal, anexa  nr. 2 la Regulament;

6) declarația pe proprie răspundere, anexa nr. 3 la  Regulament, cu privire la faptul că:

a) nu a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea de infracțiuni, nu se află sub urmărire penală și nu a fost liberat de răspundere penală în temeiurile indicate la art. 53 din Codul penal;

b) nu are interdicția de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate;

c) nu este privat de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate prin hotărâre judecătorească definitivă;

d) nu a fost eliberat din funcție drept urmare a declarării ca fiind necorespunzător din punct de vedere profesional și nu a fost concediat, în ultimii 5 ani, dintr-o funcție publică sau funcție publică cu statut special pentru încălcarea disciplinei muncii.

7) consimțământul în scris, anexa nr.15, pentru aplicarea măsurilor de verificare din partea organelor competente, în conformitate cu prevederile art.24 alin. (1) lit. b) din Legea nr.245/2008, în cazul candidării la funcția inclusă în nomenclatorul funcțiilor care necesită accesul la secretul de stat.

Modalitatea de depunere a documentelor solicitate
Personal
Bibliografia concursului
  1. Codul de executare al Republicii Moldova nr.443 din 24 decembrie 2004.
  2. Hotărârea Guvernului nr. 583 din 26.05.2006 cu privire la aprobarea Statutului executării pedepsei de către condamnați.
  3. Legea nr. 300 din 21 decembrie 2017 cu privire la sistemul administrației penitenciare.
  4. Legea 218 din 19.12.2012 cu privire la aplicarea a forței fizice, a mijloacelor speciale și a armelor de foc.
  5. Ordinul MJ nr.328 din 13.07.2004 cu privire la aprovizionarea, păstrarea și evidența armamentului, munițiilor și mijloacelor speciale în cadrul sistemului penitenciar.
Termenul de depunere
Locul desfășurării concursului

mun. Chișinău, str. N. Titulescu, 35, Administrația Națională a Penitenciarelor,  Sala de ședințe

Locul depunerii documentelor
mun. Chișinău, str. N. Titulescu, 35, bir.111, Direcția resurse umane a Administrației Naționale a Penitenciarelor. Serviciul resurse umane al Penitenciarului nr.15-Cricova va asigura asistență tehnică după caz.
Telefoane de contact
022409733; 022453351
E-mail
svetlana.ciobanu@anp.gov.md
Persoana responsabilă de primirea documentelor și oferirea informațiilor suplimentare

Svetlana Ciobanu

Statut
Finisat