Anunț privind ocuparea funcției vacante prin concurs: Ofițer superior al Serviciului secretariat al Penitenciarului nr.4- Cricova
Coordonarea şi asigurarea lucrărilor de secretariat în cadrul penitenciarului
1. Asigurarea procesului de îndeplinire calitativă a activităţilor de secretariat.
2. Coordonarea şi controlul executării documentelor parvenite în instituție.
3.Realizarea elaborării, generalizării şi sistematizării documentelor şi informaţiilor relevante ce ţin de competenţa serviciului.
- deține cetățenia Republicii Moldova și are domiciliul pe teritoriul acesteia;
- a atins vârsta de 18 ani - până la atingerea vârstei de 55 ani;
- posedă limba de stat;
- deține studii superioare, absolvite cu diplomă de studii superioare de licență sau alt act de studii echivalent;
- este apt din punct de vedere medical și recomandată psihologic pentru exercitarea funcției respective;
- nu a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea de infracțiuni, nu se află sub urmărire penală și nu a fost liberată de răspundere penală în temeiurile indicate la art. 53 din Codul penal;
- nu a fost eliberat din funcție drept urmare a declarării persoanei ca fiind necorespunzătoare din punct de vedere profesional și nu a fost concediată, în ultimii 5 ani, dintr-o funcție publică sau funcție publică cu statut special pentru încălcarea disciplinei muncii;
- nu este privat de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate prin hotărâre judecătorească definitivă;
- nu este membru al unui partid sau al unei organizații social-politice;
- nu are interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.
Experiență profesională:
- 1 an de experienţă profesională în domeniu;
- vechime de cel puțin 1 an în cadrul sistemului administrației penitenciare;
Cunoștințe:
- cadrul normativ în domeniul de activitate;
- limba de stat la perfecţie, limbi străine;
- noţiuni privind utilizarea calculatorului;
- cunoştinţe în domeniul cadrului normativ naţional şi internaţional ce reglementează activitatea sistemului penitenciar;
- cunoaşterea activităţii secretariatului;
Abilități:
- sistematizarea şi evidenţa informaţiei şi a documentelor;
- analiza generalizarea şi elaborarea materialelor informative;
- comunicarea eficientă verbală şi în scris;
- argumentare;
- convingere ascultarea şi înţelegerea mesajelor;
- gestionarea emoţiilor proprii;
- aplanarea situaţiilor de conflict;
- negociere;
- lucru în echipă;
- utilizarea mijloacelor tehnice de birou;
- gândire logică, memorie;
- spirit critic şi de inițiative;
- persoană sociabilă;
- nivel intelectual ridicat.
Atitudini/comportamente:
Punctualitate; responsabilitate; atitudine respectuoasă şi non-discriminatorie faţă de oameni, faţă de angajaţii serviciului secretariat, faţă de colegii de serviciu, cât şi faţă de reprezentanţii instituţiilor şi organizaţiilor cu care colaborează; obiectivitate; loialitate; tendinţă spre dezvoltare profesională continuă; demnitate la purtarea uniformei de serviciu; atitudine respectuoasă faţă de legislaţia naţională şi cea internațional.
1) formularul de participare la concurs, anexa nr. 4 la Regulamentul cu privire la organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor publice cu statut special din cadrul sistemului administrației penitenciare;
2) copia buletinului de identitate;
3) copia actului de studii (diplomă/atestat) autentificată notarial sau copia actului de studii însoțită de original și copiile certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecționare profesională;
4) actul ce atestă vechimea în muncă necesară pentru a accede în funcția la care candidează, cu indicarea funcțiilor deținute anterior;
5) acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal, anexa nr. 2 la Regulament;
6) declarația pe proprie răspundere, anexa nr. 3 la Regulament, cu privire la faptul că:
a) nu a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea de infracțiuni, nu se află sub urmărire penală și nu a fost liberat de răspundere penală în temeiurile indicate la art. 53 din Codul penal;
b) nu are interdicția de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate;
c) nu este privat de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate prin hotărâre judecătorească definitivă;
d) nu a fost eliberat din funcție drept urmare a declarării ca fiind necorespunzător din punct de vedere profesional și nu a fost concediat, în ultimii 5 ani, dintr-o funcție publică sau funcție publică cu statut special pentru încălcarea disciplinei muncii.
7) consimțământul în scris, anexa nr.15, pentru aplicarea măsurilor de verificare din partea organelor competente, în conformitate cu prevederile art.24 alin. (1) lit. b) din Legea nr.245/2008, în cazul candidării la funcția inclusă în nomenclatorul funcțiilor care necesită accesul la secretul de stat.
- Legea nr. 300/2017 cu privire la sistemul administrației penitenciare.
- Codul de executare al Republicii Moldova nr. 443 din 24 decembrie 2004.
- Statutului executării pedepsei de către condamnați, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 583/2006.
- Codul administrativ 116/2018.
- Hotărârea Guvernului nr.1176/2010 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la asigurarea regimului secret în cadrul autorităților publice și al altor persoane juridice.
- Hotărârea Guvernului nr.618/1993 pentru aprobarea Regulilor de întocmire a documentelor organizatorice și de dispoziție și Instrucțiunii-tip cu privire la ținerea lucrărilor de secretariat în organele administrației publice centrale de specialitate și ale autoadministrării locale ale Republicii Moldova.
mun. Chișinău, str. N. Titulescu, 35, Administrația Națională a Penitenciarelor, Sala de ședințe
Elena Moldovanu

