Anunț privind ocuparea funcției vacante prin concurs: Șef al Serviciului administrativ al Centrului de aprovizionare tehnico-materială
Formarea şi menținerea unui efectiv de angajați profesioniști prin implementarea politicilor şi procedurilor moderne de personal în vederea realizării optime a obiectivelor subdiviziunii, exercitarea controlului permanent asupra executării stricte a legislației ce determină lucrul cu resursele umane, acordarea asistenței informaționale angajaților şi supravegherea respectării disciplinei de serviciu. Organizarea şi asigurarea procesului de îndeplinire calitativă a lucrărilor de secretariat, inclusiv a celor secrete, în cadrul instituției.
- Conducerea/managementul serviciului administrativ.
- Administrarea personalului prin planificarea, coordonarea, organizarea, desfășurarea, monitorizarea şi evaluarea implementării în subdiviziune a procedurilor de personal.
- Acordarea asistenței informaționale şi metodologice în domeniu.
- Evidența datelor şi documentelor cu privire la personalul centrului.
- Înregistrarea şi ținerea la evidență a actelor cu caracter de dispoziţie interne, cele ale Ministerului Justiţiei/ directorului ANP, cât şi cele parvenite din alte instituţii.
- deține cetățenia Republicii Moldova și are domiciliul pe teritoriul acesteia;
- a atins vârsta de 18 ani - până la atingerea vârstei de 55 ani;
- posedă limba de stat;
- deține studii superioare, absolvite cu diplomă de studii superioare de licență juridice sau pedagogice, admisibil şi în domeniul managementului resurselor umane, administraţiei publice, psihologie;
- este apt din punct de vedere medical și recomandată psihologic pentru exercitarea funcției respective;
- nu a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea de infracțiuni, nu se află sub urmărire penală și nu a fost liberată de răspundere penală în temeiurile indicate la art. 53 din Codul penal;
- nu a fost eliberat din funcție drept urmare a declarării persoanei ca fiind necorespunzătoare din punct de vedere profesional și nu a fost concediată, în ultimii 5 ani, dintr-o funcție publică sau funcție publică cu statut special pentru încălcarea disciplinei muncii;
- nu este privat de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate prin hotărâre judecătorească definitivă;
- nu este membru al unui partid sau al unei organizații social-politice;
- nu are interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.
Studii:
Superioare, de licenţă sau echivalente, juridice sau pedagogice, admisibil şi în domeniul managementului resurselor umane, administraţiei publice, psihologie.
Cursuri de perfecţionare profesională în domeniul managementului resurselor umane şi administraţiei publice.
Minim 2 ani în funcţie de execuţie în domeniul managementului resurselor umane.
Cunoștințe:
- cunoașterea legislației în domeniu;
- cunoaşterea domeniului de management strategic al resurselor umane și secretariat;
- cunoştinţe de operare la calculator: Word, Excel, PowerPoint, Internet.
Abilități:
Abilităţi de lucru cu informaţia, planificare, organizare, luare a deciziilor, analiză şi sinteză, elaborare a documentelor, argumentare, prezentare, instruire, motivare, mobilizare de sine şi a echipei, soluţionare de probleme, aplanare de conflicte, comunicare eficientă.
1) formularul de participare la concurs, anexa nr. 4 la Regulamentul cu privire la organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor publice cu statut special din cadrul sistemului administrației penitenciare;
2) copia buletinului de identitate;
3) copia actului de studii (diplomă/atestat) autentificată notarial sau copia actului de studii însoțită de original și copiile certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecționare profesională;
4) actul ce atestă vechimea în muncă necesară pentru a accede în funcția la care candidează, cu indicarea funcțiilor deținute anterior;
5) acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal, anexa nr. 2 la Regulament;
6) declarația pe proprie răspundere, anexa nr. 3 la Regulament, cu privire la faptul că:
a) nu a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea de infracțiuni, nu se află sub urmărire penală și nu a fost liberat de răspundere penală în temeiurile indicate la art. 53 din Codul penal;
b) nu are interdicția de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate;
c) nu este privat de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate prin hotărâre judecătorească definitivă;
d) nu a fost eliberat din funcție drept urmare a declarării ca fiind necorespunzător din punct de vedere profesional și nu a fost concediat, în ultimii 5 ani, dintr-o funcție publică sau funcție publică cu statut special pentru încălcarea disciplinei muncii.
7) consimțământul în scris, anexa nr.15, pentru aplicarea măsurilor de verificare din partea organelor competente, în conformitate cu prevederile art.24 alin. (1) lit. b) din Legea nr.245/2008, în cazul candidării la funcția inclusă în nomenclatorul funcțiilor care necesită accesul la secretul de stat.
- Legea cu privire la sistemul administrației penitenciare nr. 300/2017.
- Codul Muncii al RM nr. 154/2003.
- Legea nr. 245/2008 cu privire la secretul de stat.
- HG 1176/2010 Regulamentului cu privire la asigurarea regimului secret în cadrul autorităților publice şi al altor persoane juridice.
- Legea nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar.
- HG Nr. 1231/2018 pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar (anexa 2; anexa 3 și anexa 4).
- Codul administrativ 116/2018 .
- Ordinul MJ nr.168/2019 privind aprobarea Regulamentului privind monitorizarea conduitei funcționarului public cu statut special din cadrul sistemului administrației penitenciare.
- Ordinul MJ nr.132/2019 privind aprobarea Regulamentului cu privire la evoluția în carieră a funcționarului public cu statut special din cadrul sistemului administrației penitenciare.
- Ordinul MJ nr.32/2019 privind aprobarea Regulamentului cu privire la controlul special al candidaților la funcții publice cu statut special din cadrul sistemului administrației penitenciare.
- Ordinul MJ nr.19/2019 cu privire la aprobarea Codului deontologic al funcționarului public cu statut special din sistemul administrației penitenciare.
- Ordinul MJ nr.144/2020 privind aprobarea Regulamentului cu privire la organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea funcţiilor publice cu statut special din cadrul sistemului administraţiei penitenciare.
- Hotărârea Guvernului nr.618/1993 pentru aprobarea Regulilor de întocmire a documentelor organizatorice și de dispoziție și Instrucțiunii-tip cu privire la ținerea lucrărilor de secretariat în organele administrației publice centrale de specialitate și ale autoadministrării locale ale Republicii Moldova.
mun. Chișinău, str. N. Titulescu, 35, Administrația Națională a Penitenciarelor, Sala de ședințe
Elena Moldovanu
1.doamna Stratan Ana.
Notă: Proba concursului se va desfășura la data de 09 august 2023, ora:09:00, în sala de ședințe a Administrației Naționale a Penitenciarelor (mun. Chișinău, str. Titulescu, 35)
|
Nr. d/o |
Numele, prenumele |
Notă finală obţinută la concurs |
Comentarii |
|
1. |
Stratan Ana |
8,5 |
învingătoare a concursului |

