Skip to main content
Data publicare anunț
09-11-2022
Instituția
Penitenciarul nr.12-Bender
Scopul de bază

Asigurarea supravegherii deținuților și respectarea de către ei a regimului de detenție în penitenciar, executării obligațiunilor și respectări drepturilor de către deținuți, contribuirea la corijarea lor.

Sarcinile de bază

1. Cunoaşterea permanentă situaţiei din penitenciar şi reacţionarea promptă la redresarea ei.

2 Asigurarea supravegherii permanente asupra comportamentului deţinuţilor, în scopul îndeplinirii  măsurilor prevăzute de programul zilnic, de la deşteptare pînă la stingere, preîntîmpinării şi curmării infracţiunilor, încalcărilor de regim, de asemenea, securităţii personalului şi deţinuţilor.

3 Prevenirea evenimentelor negative.

Condiții de bază
  1. deține cetățenia Republicii Moldova și are domiciliul pe teritoriul acesteia;
  2. a atins vârsta de 18 ani;
  3. posedă limba de stat;
  4. deține studii liceale sau echivalent; învățămînt profesional tehnic secundar
  5. este apt din punct de vedere medical și recomandată psihologic pentru exercitarea funcției respective;
  6. nu a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea de infracțiuni, nu se află sub urmărire penală și nu a fost liberată de răspundere penală în temeiurile indicate la art. 53 din Codul penal;
  7. nu a fost eliberat din funcție drept urmare a declarării persoanei ca fiind necorespunzătoare din punct de vedere profesional și nu a fost concediată, în ultimii 5 ani, dintr-o funcție publică sau funcție publică cu statut special pentru încălcarea disciplinei muncii;
  8. nu este privat de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate prin hotărâre judecătorească definitivă;
  9. nu este membru al unui partid sau al unei organizații social-politice;
  10. nu are interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.
Condițiile specifice

Cunoștințe:

  • Cunoaşterea legislaţiei în domeniu;
  • Cunoaşterea specificului asigurării regimului de detenţie şi a supravegherii în cadrul instituţiilor penitenciare;
  • Cunoştinţe de operare la computer: Word, Excel, Power Point, Internet.

Abilități:

  • Capacitate de muncă în echipă;
  • Capacitate de analiză,  sinteză și soluționare de probleme;
  • Capacitate de previzionare și planificare a activităților pe termen scurt, mediu și lung;
  • Rezistență la încărcături emoționale și psihologice;
  • Mobilizare de sine şi a colegilor;
  • Soluţionare de probleme;
  • Aplanare de conflicte;
  • Comunicare
Programul de muncă
în serviciu de 24 ore, 72 ore odihnă
Dosarul pentru concurs

1) formularul de participare la concurs, anexa nr. 4 la  Regulamentul cu privire la organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor publice cu statut special din cadrul sistemului administrației penitenciare;

2) copia buletinului de identitate;

3) copia actului de studii (diplomă/atestat) autentificată notarial sau copia actului de studii însoțită de original și copiile certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecționare profesională;

4) actul ce atestă vechimea în muncă necesară pentru a accede în funcția la care candidează, cu indicarea funcțiilor deținute anterior;

5) acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal, anexa  nr. 2 la Regulament;

6) declarația pe proprie răspundere, anexa nr. 3 la  Regulament, cu privire la faptul că:

a) nu a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea de infracțiuni, nu se află sub urmărire penală și nu a fost liberat de răspundere penală în temeiurile indicate la art. 53 din Codul penal;

b) nu are interdicția de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate;

c) nu este privat de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate prin hotărâre judecătorească definitivă;

d) nu a fost eliberat din funcție drept urmare a declarării ca fiind necorespunzător din punct de vedere profesional și nu a fost concediat, în ultimii 5 ani, dintr-o funcție publică sau funcție publică cu statut special pentru încălcarea disciplinei muncii.

7) consimțământul în scris, anexa nr.15, pentru aplicarea măsurilor de verificare din partea organelor competente, în conformitate cu prevederile art.24 alin. (1) lit. b) din Legea nr.245/2008, în cazul candidării la funcția inclusă în nomenclatorul funcțiilor care necesită accesul la secretul de stat.

Modalitatea de depunere a documentelor solicitate
Personal
Bibliografia concursului
  1. Constituția Republicii Moldova;
  2. Codul de executare al Republicii Moldova nr. 443 din 24 decembrie 2004;
  3. Legea nr.300 din 21 decembrie 2017 cu privire la sistemul administrației penitenciare;
  4. Hotărârea Guvernului nr. 583 din 26.05.2006 cu privire la aprobarea Statutului executării pedepsei de către condamnați;
  5. Legea 2018 din 19.12.2012 cu privire la aplicarea forței fizice, mijloace speciale și armei de foc;
Termenul de depunere
Locul desfășurării concursului

or. Bender, str. Sovetscaia,65, Penitenciarul nr.12-Bender,  Sala de ședințe

Locul depunerii documentelor
Penitenciarul Nr.12-Bender,Serviciul Resurse Umane
Telefoane de contact
068088232
E-mail
p12cadre@anp.gov.md
Persoana responsabilă de primirea documentelor și oferirea informațiilor suplimentare

Evghenia Romanțova, șef al Serviciuluiresurse umane

Statut
În desfășurare
Lista candidaților admiși la concurs

1. domnul Micleușanu Eugeniu

2. domnul Sugailo Eugeniu

Candidații care au promovat concursul

 

Nr. d/o

Numele, prenumele

Notă finală

obţinută la concurs

Comentarii

1.

Dl Micleușanu Eugeniu

6,8

învingător al concursului