Skip to main content
Data publicare anunț
19-10-2022

Anunț privind ocuparea funcției vacante prin concurs: Ofițer principal al Direcției pază și escortare a Direcției generale evidență și transfer

Instituția
Administrația Națională a Penitenciarelor
Scopul de bază

Coordonarea, îndrumarea şi controlul asigurării pazei instituţiilor penitenciare şi escortării persoanelor deţinute în sistemul administraţiei penitenciare, în conformitate cu prevederile actelor normative în vigoare.

Sarcinile de bază

1. Asigurarea bunei activităţi de pază şi escortare.

2. Asigurarea sănătăţii şi securităţii în muncă.

3. Asigurarea prevenirii situaţiilor de urgenţă.

4. Asigurarea prelucrării datelor cu caracter personal.

5. Asigurarea prevenirii evenimentelor negative.

Condiții de bază
  1. deține cetățenia Republicii Moldova și are domiciliul pe teritoriul acesteia;
  2. a atins vârsta de 18 ani - până la atingerea vârstei de 55 ani;
  3. posedă limba de stat;
  4. deține studii superioare, absolvite cu diplomă de studii superioare de licență sau alt act de studii echivalent;
  5. este apt din punct de vedere medical și recomandată psihologic pentru exercitarea funcției respective;
  6. nu a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea de infracțiuni, nu se află sub urmărire penală și nu a fost liberată de răspundere penală în temeiurile indicate la art. 53 din Codul penal;
  7. nu a fost eliberat din funcție drept urmare a declarării persoanei ca fiind necorespunzătoare din punct de vedere profesional și nu a fost concediată, în ultimii 5 ani, dintr-o funcție publică sau funcție publică cu statut special pentru încălcarea disciplinei muncii;
  8. nu este privat de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate prin hotărâre judecătorească definitivă;
  9. nu este membru al unui partid sau al unei organizații social-politice;
  10. nu are interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.
Condițiile specifice

1 an de experienţă profesională în domeniu.

- cunoaşterea unei limbi străine preferenţial;

- cunoaşterea legislaţiei în domeniu;

- cunoaşterea limbii de stat obligatoriu;

- cunoaşterea activităţii serviciilor/secţiilor pază şi escortare din sistemul administraţiei penitenciar;

- cunoştinţe de operare la calculator: Word, Excel, PowerPoint, Internet;

- organizare, planificare, coordonare, instruire, control, lucru cu informaţia, analiză şi sinteză, comunicare eficientă, aplanare a situaţiilor de conflict, lucru în echipă, utilizarea mijloacelor tehnice de birou.

Programul de muncă
luni – vineri, orele 08.00 – 17.00, pauză de masă: 12.00 – 13.00
Dosarul pentru concurs

1) formularul de participare la concurs, anexa nr. 4 la  Regulamentul cu privire la organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor publice cu statut special din cadrul sistemului administrației penitenciare;

2) copia buletinului de identitate;

3) copia actului de studii (diplomă/atestat) autentificată notarial sau copia actului de studii însoțită de original și copiile certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecționare profesională;

4) actul ce atestă vechimea în muncă necesară pentru a accede în funcția la care candidează, cu indicarea funcțiilor deținute anterior;

5) acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal, anexa  nr. 2 la Regulament;

6) declarația pe proprie răspundere, anexa nr. 3 la  Regulament, cu privire la faptul că:

a) nu a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea de infracțiuni, nu se află sub urmărire penală și nu a fost liberat de răspundere penală în temeiurile indicate la art. 53 din Codul penal;

b) nu are interdicția de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate;

c) nu este privat de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate prin hotărâre judecătorească definitivă;

d) nu a fost eliberat din funcție drept urmare a declarării ca fiind necorespunzător din punct de vedere profesional și nu a fost concediat, în ultimii 5 ani, dintr-o funcție publică sau funcție publică cu statut special pentru încălcarea disciplinei muncii.

7) consimțământul în scris, anexa nr.15, pentru aplicarea măsurilor de verificare din partea organelor competente, în conformitate cu prevederile art.24 alin. (1) lit. b) din Legea nr.245/2008, în cazul candidării la funcția inclusă în nomenclatorul funcțiilor care necesită accesul la secretul de stat.

Modalitatea de depunere a documentelor solicitate
Personal
Bibliografia concursului
  1. Codul de executare al Republicii Moldova nr.443 din 24.12.2004;
  2. Legea nr. 300 din 21.12.2017 cu privire la sistemul administrației penitenciare;
  3. Hotărârea Guvernului nr. 583 din 26.05.2006 cu privire aprobarea Statutului executării pedepsei de către condamnați;
  4. Legea nr. 218 din 19.10.2012 privind modul de aplicare a forţei fizice, a mijloacelor speciale şi a armelor de foc.
Termenul de depunere
Locul desfășurării concursului

mun. Chișinău, str. N. Titulescu, 35, Administrația Națională a Penitenciarelor,  Sala de ședințe

Locul depunerii documentelor
mun. Chișinău, str. N. Titulescu, 35, bir.111, Direcția resurse umane a Administrației Naționale a Penitenciarelor.
Telefoane de contact
022409731
E-mail
elena.moldovanu@anp.gov.md
Persoana responsabilă de primirea documentelor și oferirea informațiilor suplimentare

Elena Moldovanu

Statut
Finisat
Lista candidaților admiși la concurs

1) domnul Buruian Vasile;

2) domnul Coiman Ghenadie.

Notă: Probele concursului se vor desfășura la data de 16 noiembrie 2022, ora:09:00, în sala de ședințe a Administrației Naționale a Penitenciarelor  (mun. Chișinău, str. Titulescu, 35)

Candidații care au promovat concursul

 

Nr. d/o

Numele, prenumele

Notă finală

obţinută la concurs

Comentarii

1.

Buruian Vasile

9,4

învingător al concursului