Anunț privind ocuparea funcției temporar vacante prin concurs: Ofițer principal, contabil al Secției financiare a Penitenciarului nr.16-Pruncul
Evidență contabilă a sectorului bugetar privind evidență sintetică şi analitică a bunurilor materiale, a debitorilor şi creditorilor, operațiunilor bănești şi de casă, ş.a.
Evidență contabilă a mijloacelor fixe.
Evidență medicamentelor si materialelor para farmaceutice (cont 334110,334130).
Evidență achitărilor cu debitori şi creditori.
Evidență achitărilor cu gestionari.
Inventarierea anuala a mijloacelor fixe, valorilor materiale si mijloacelor bănești.
- deține cetățenia Republicii Moldova și are domiciliul pe teritoriul acesteia;
- a atins vârsta de 18 ani - până la atingerea vârstei de 55 ani;
- posedă limba de stat;
- deține studii superioare, absolvite cu diplomă de studii superioare de licență în economie și/sau contabilitate, și/sau finanțe și bănci
- este apt din punct de vedere medical și recomandată psihologic pentru exercitarea funcției respective;
- nu a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea de infracțiuni, nu se află sub urmărire penală și nu a fost liberată de răspundere penală în temeiurile indicate la art. 53 din Codul penal;
- nu a fost eliberat din funcție drept urmare a declarării persoanei ca fiind necorespunzătoare din punct de vedere profesional și nu a fost concediată, în ultimii 5 ani, dintr-o funcție publică sau funcție publică cu statut special pentru încălcarea disciplinei muncii;
- nu este privat de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate prin hotărâre judecătorească definitivă;
- nu este membru al unui partid sau al unei organizații social-politice;
- nu are interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.
- superioare de licență sau echivalente în economie și/sau contabilitate, și/sau finanțe și bănci;
- experiența în domeniul financiar nu este obligatorie doar salutabilă
Cunoștințe:
- limba de stat (citit, scris şi comunicare);
- legislația Republicii Moldova;
- posibilități de operare în programele Windows, Office şi Internet, 1C-Contabilitatea, Soft-Contabil.
Abilități:
- abilități de lucru cu informația, organizarea, primirea deciziilor analiză şi sinteză,
- prezentare, instruire, motivare, mobilizare de sine şi a echipei, soluționare de probleme, comunicare eficientă.
1) formularul de participare la concurs, anexa nr. 4 la Regulamentul cu privire la organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor publice cu statut special din cadrul sistemului administrației penitenciare;
2) copia buletinului de identitate;
3) copia actului de studii (diplomă/atestat) autentificată notarial sau copia actului de studii însoțită de original și copiile certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecționare profesională;
4) actul ce atestă vechimea în muncă necesară pentru a accede în funcția la care candidează, cu indicarea funcțiilor deținute anterior;
5) acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal, anexa nr. 2 la Regulament;
6) declarația pe proprie răspundere, anexa nr. 3 la Regulament, cu privire la faptul că:
a) nu a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea de infracțiuni, nu se află sub urmărire penală și nu a fost liberat de răspundere penală în temeiurile indicate la art. 53 din Codul penal;
b) nu are interdicția de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate;
c) nu este privat de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate prin hotărâre judecătorească definitivă;
d) nu a fost eliberat din funcție drept urmare a declarării ca fiind necorespunzător din punct de vedere profesional și nu a fost concediat, în ultimii 5 ani, dintr-o funcție publică sau funcție publică cu statut special pentru încălcarea disciplinei muncii.
7) consimțământul în scris, anexa nr.15, pentru aplicarea măsurilor de verificare din partea organelor competente, în conformitate cu prevederile art.24 alin. (1) lit. b) din Legea nr.245/2008, în cazul candidării la funcția inclusă în nomenclatorul funcțiilor care necesită accesul la secretul de stat.
- Codul de executare al Republicii Moldova nr.443 din 24 decembrie 2004;
- Legea nr.300 din 21 decembrie 2017 cu privire la sistemul administrației penitenciare;
- Hotărârea Guvernului nr.583 din 26.05.2006 cu privire la aprobarea Statutului executării pedepsei de către condamnați;
- Legea nr.181 din 25.07.2014 finanțelor publice si responsabilității bugetar-fiscale;
- Ordinul Ministrului finanțelor nr. 216 din 28.12.2015 cu privire la aprobarea Planului de conturi contabile in sistemul bugetar si a Normelor metodologice privind evidenta contabila si raportarea financiara in sistemul bugetar;
- Legea contabilității nr. 113 din 27.04.2007;
- Legea nr.270 din 23.11.2018 privind sistemul unitar de salarizare din sectorul bugetar;
- Hotărârea Guvernului nr.1231 din 12.12.2018 pentru punerea in aplicare a Legii nr.270/2018 privind sistemul unitar de salarizare in sectorul bugetar.
mun. Chișinău, str. N. Titulescu, 35, Administrația Națională a Penitenciarelor, Sala de ședințe
Elena Moldovanu
- doamna Soltan Viorica
- doamna Popescu Raisa
Notă: Probele concursului se vor desfășura la data de 19 octombrie 2022, ora:09:00, în sala de ședințe a Administrației Naționale a Penitenciarelor (mun. Chișinău, str. Titulescu, 35)
|
Nr. d/o |
Numele, prenumele |
Notă finală obţinută la concurs |
Comentarii |
|
1. |
Soltan Viorica |
6,4 |
învingătoare a concursului |

