Anunț privind ocuparea funcției vacante prin promovare în cadrul Penitenciarului nr.2-Lipcani: şef al serviciului juridic (1 funcţie)
Asigurarea asistenței juridice necesare în activitatea penitenciarului și reprezentarea intereselor acestuia în instanțele de judecată și, după caz, în relațiile cu autoritățile publice, persoane fizice și juridice, în partea ce ține de respectarea și aplicarea uniformă a legislației.
- participă la elaborarea și contrasemnarea documentației de atribuire și altor documente apicabile în cadrul procedurilor de achiziții publice;
- participă la ședințele grupului de lucru privind asigurarea legalității asupra examinării, evaluării, comparării și determinării ofertelor cîștigătoare;
- Întreprinderea acțiunilor necesare pentru restituirea datoriilor și a prejudiciilor cauzate Penitenciarului nr.2-Lipcani
- vizarea și avizarea proiectelor de ordine, instrucțiuni, regulamente, dispoziții, precum și încheierile anchetelor de serviciu și accidentelor de muncă.
- efectuarea expertizei juridice a documentelor cu caracter normativ înaintate spre examinare și pregătirea avizelor asupra acestora.
- reprezintă interesele instituţiei penitenciare în instanţele de judecată şi în relaţiile cu autorităţile publice, persoanele fizice şi juridice;
- reprezintă la acordarea împuternicirilor respective, interesele instituției penitenciare și, după caz, ale Administrației Naționale a Penitenciarelor și Ministerului Justiției în instanțele de judecată și în relațiile cu autoritățile publice;
- deține cetățenia Republicii Moldova și are domiciliul pe teritoriul acesteia;
- a atins vârsta de 18 ani;
- posedă limba de stat;
- deține studii superioare juridice, absolvite cu diplomă de studii superioare de licență în drept.
- este apt din punct de vedere medical și recomandată psihologic pentru exercitarea funcției respective;
- nu a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea de infracțiuni, nu se află sub urmărire penală și nu a fost liberată de răspundere penală în temeiurile indicate la art. 53 din Codul penal;
- nu a fost eliberat din funcție drept urmare a declarării persoanei ca fiind necorespunzătoare din punct de vedere profesional și nu a fost concediată, în ultimii 5 ani, dintr-o funcție publică sau funcție publică cu statut special pentru încălcarea disciplinei muncii;
- nu este privat de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate prin hotărâre judecătorească definitivă;
- nu este membru al unui partid sau al unei organizații social-politice;
- nu are interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.
1) formularul de participare la concurs, (descarcă aici) anexa 5 la Regulamentul cu privire la organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor publice cu statut special din cadrul sistemului administrației penitenciare;
2) copia buletinului de identitate;
3) copia actului de studii superioare juridice, autentificată notarial sau copia actului de studii însoțită de original și copiile certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecționare profesională.
4) actul ce atestă vechimea în muncă necesară pentru a accede în funcția la care candidează;
5) acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal, (descarcă aici) anexa nr. 3 la Regulament.
6) declarația pe proprie răspundere, (descarcă aici) anexa nr. 4 la Regulament.
7) certificatul medical eliberat de comisia medicală a Administrației Naționale a Penitenciarelor;
8) raportul de evaluare psihologică al Administrației Naționale a Penitenciarelor;
9) consimțământul în scris pentru aplicarea măsurilor de verificare din partea organelor competente, în conformitate cu prevederile art.24 alin. (1) lit. b) din Legea nr.245 din 27 noiembrie 2008, în cazul candidării la funcția inclusă în nomenclatorul funcțiilor care necesită accesul la secretul de stat.
- Constituția Republicii Moldova;
- Codul de executare al Republicii Moldova nr. 443 din 24 decembrie 2004;
- Legea nr.300 din 21 decembrie 2017 cu privire la sistemul administrației penitenciare;
- Legea nr.245/2008 cu privire la secretul de stat;
- Hotărârea Guvernului nr. 583 din 26.05.2006 cu privire la aprobarea Statutului executării pedepsei de către condamnați;
- Hotărârea Guvernului nr.1176/2010 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la asigurarea regimului secret în cadrul autorităților publice și al altor persoane juridice;
- Hotărârea Guvernului nr.618/1993 pentru aprobarea Regulilor de întocmire a documentelor organizatorice și de dispoziție și Instrucțiunii-tip cu privire la ținerea lucrărilor de secretariat în organele administrației publice centrale de specialitate și ale autoadministrării locale ale Republicii Moldova;
or.Lipcani, str. Independenţei nr.108, Penitenciarul nr.2-Lipcani, Administrația Națională a Penitenciarelor, sala de şedinţe
Sergiu Ciuntu, şef al serviciului resurse umane al Penitenciarului nr.2-Lipcani

