26 de condamnații din custodia Penitenciarul nr.12-Bender s-au bucurat vineri, 30 august 2019, de reîntâlnirea cu familia și rudele apropiate.
Nerăbdători să-i revadă pe cei de dincolo de gratii, 55 de persoane, dintre care 14 minori, au pășit pragul instituției de detenție. După lungi așteptări, cu profunde emoții și dor, deținuții și-au îmbrățișat ființele dragi și au depănat amintiri frumoase, care i-au făcut să trăiască clipe plăcute și să uite pentru moment că se află în spatele sârmei ghimpate.
Administrația penitenciarului a organizat variate activități ocupaționale și distractive pentru copiii prezenți la sărbătoare, iar la final minorii au primit cadouri rechizite școlare.
De asemenea, în cadrul evenimentului, a fost petrecută slujbă divină de către preotul capelan al instituției penitenciare și au fost sfințite spațiile locative ale deținuților și instalată răstignirea la intrarea în penitenciar.
Evenimentul cu genericul „Ziua ușilor deschise” vine să completeze programele de terapie socială desfășurate în penitenciar, pentru creşterea şanselor de reintegrare socială, menţinerea şi întărirea relaţiilor cu familia, dar şi responsabilizarea persoanelor private de libertate. De asemenea, întâlnirile cu cei dragi îi motivează pe cei aflați după gratii să aibă un comportament demn, fără abateri în perioada detenției.
Serviciul mass-media al ANP
Tel: (022) 409-767
E-mail: presa@anp.gov.md

