Skip to main content
Instituția
Penitenciarul nr.9-Pruncul
Scopul de bază

Organizarea, coordonarea și monitorizarea activităților de prevenire și protecție în domeniul securității muncii, asigurarea  pazei antiincendiare.  

Sarcinile de bază

1. Organizarea și asigurarea cadrului tehnic cu atribuții în domeniul prevenirii și stingerii incendiilor;

2. Controlul completării obiectivelor instituţiei cu mijloace de prevenire şi stingere a incendiilor şi controlul asupra funcţionării lor;

3. Planificarea lucrului în direcţia supravegherii antiincendiare;

4. Organizarea şi efectuarea măsurilor pentru prevenirea şi lichidarea incendiilor;

5. Asigurarea măsurilor de supraveghere antiincendiară, control şi siguranţă a spaţiilor locative şi a încăperilor auxiliare a instituţiei.

Condiții de bază
  1. deține cetățenia Republicii Moldova și are domiciliul pe teritoriul acesteia;
  2. a atins vârsta de 18 ani;
  3. posedă limba de stat;
  4. deține studii superioare, absolvite cu diplomă de studii superioare de licență în drept și/sau administrație publică, și/sau business și administrare, și/sau salvatori și pompieri, și/sau servicii de securitate a proprietății, și/sau servicii antiincendii, și/sau securitate civilă și publică, și/sau securitate și ordine publică, și/sau marketing și logistică, și/sau ingineria materialelor și articolelor de construcție, și/sau arhitectură, și/sau cadastru și organizarea teritoriului, și/sau electroenergetică, și/sau termoenergetică, și/sau ingineria sistemelor electromecanice, și/sau ingineria sistemelor de energii regenerabile, și/sau inginerie geodezică și cadastru, și/sau planificarea urbană și regională, și/sau evaluarea și dezvoltarea imobilului, și/sau construcții industriale și civile, și/sau alimentări cu apă, canalizări, și/sau inginerie antiincendii și protecție civilă, și/sau energetică netradițională.;
  5. este apt din punct de vedere medical și recomandată psihologic pentru exercitarea funcției respective;
  6. nu a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea de infracțiuni, nu se află sub urmărire penală și nu a fost liberată de răspundere penală în temeiurile indicate la art. 53 din Codul penal;
  7. nu a fost eliberat din funcție drept urmare a declarării persoanei ca fiind necorespunzătoare din punct de vedere profesional și nu a fost concediată, în ultimii 5 ani, dintr-o funcție publică sau funcție publică cu statut special pentru încălcarea disciplinei muncii;
  8. nu este privat de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate prin hotărâre judecătorească definitivă;
  9. nu este membru al unui partid sau al unei organizații social-politice;
  10. nu are interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.
Condițiile specifice
  1. Cursuri de perfecționare în domeniu asigurării pazei antiincendiare
  2. Cursuri în domeniul securității și sănătății în muncă.
  3. Disponibilitate la eforturi și sarcini suplimentare.
Programul de muncă
luni – vineri, orele 08.00 – 17.00, pauză de masă: 12.00 – 13.00
Dosarul pentru concurs

1) formularul de participare la concurs, anexa nr. 5 la  Regulamentul cu privire la organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor publice cu statut special din cadrul sistemului administrației penitenciare;

2) copia buletinului de identitate;

3) copia actului de studii (diplomă/atestat) autentificată notarial sau copia actului de studii însoțită de original și copiile certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecționare profesională;

4) actul ce atestă vechimea în muncă necesară pentru a accede în funcția la care candidează;

5) acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal, anexa     nr. 3 la Regulament;

6) declarația pe proprie răspundere, anexa nr. 4 la  Regulament, cu privire la faptul că:

7) certificatul medical eliberat de comisia medicală a Administrației Naționale a Penitenciarelor;

8) raportul de evaluare psihologică al Administrației Naționale a Penitenciarelor;

9) consimțământul în scris pentru aplicarea măsurilor de verificare din partea organelor competente, în conformitate cu prevederile art.24 alin. (1) lit. b) din Legea nr.245 din 27 noiembrie 2008, în cazul candidării la funcția inclusă în nomenclatorul funcțiilor care necesită accesul la secretul de stat.

Modalitatea de depunere a documentelor solicitate
Personal
Bibliografia concursului
  1. Constituția Republicii Moldova;
  2. Codul de executare al Republicii Moldova nr. 443 din 24 decembrie 2004;
  3. Legea nr.300 din 21 decembrie 2017 cu privire la sistemul administrației penitenciare
  4. Hotărârea Guvernului nr. 583 din 26.05.2006 cu privire la aprobarea Statutului executării pedepsei de către condamnați;
  5. Legea cu privire la protecția civilă nr.271 din 09.11.1994;
  6. Legea privind apărarea împotriva incediilor nr.267 din 09.11.1994;
  7. Hotărîrea Guvernului nr.1159 din 24.10.2007 cu privire la aprobarea reglementării tehnice, ,,Reguli generale de apărare împotriva incendiilor în RM,,
Termenul de depunere
Locul desfășurării concursului

mun. Chișinău, str .Pruncul, Penitenciarul nr.9-Pruncul, sala de ședințe.

Locul depunerii documentelor
mun. Chișinău, str.Pruncul, biroul serviciului resurse umane al Penitenciarului nr.9-Pruncul.
Telefoane de contact
022615354
E-mail
p9cadre@anp.gov.md
Persoana responsabilă de primirea documentelor și oferirea informațiilor suplimentare

Olesea Sertinean, șef al secției resurse umane a Penitenciarului nr.13-Chișinău detașat în Penitenciarul nr.9-Pruncul 

Statut
Finisat