Skip to main content
Data publicare anunț
26-05-2026

Anunț privind ocuparea funcției vacante prin concurs: Șef grup al Secției siguranță și regim penitenciar a Penitenciarului nr.11-Bălți

Instituția
Administrația Națională a Penitenciarelor
Scopul de bază

Asigurarea supravegherii deţinuţilor şi a respectării regimului legal de detenţie, executării obligaţiunilor de către deţinuţi şi respectarea drepturilor acestora, coordonarea şi controlul schimbului de serviciu din subordine.

Sarcinile de bază

1. Contribuie la informarea și instruirea efectivului secției siguranță și regim penitenciar, în scopul ridicării nivelului profesional și prevenirii relațiilor neregulamentare.

2. Contribuie la supravegherea deţinuţilor şi respectarea regimului de detenţie în penitenciar.

3. Relevarea şi înlăturarea cauzelor şi condiţiilor, ce influenţează negativ la respectarea regimului de detenţie şi supravegherii deţinuţilor.

4. Să asigure o izolare strictă şi controlul zilnic asupra modului şi condiţiilor de detenţie a deţinuţilor.

5. Realizarea supravegherii permanente asupra comportamentului deţinuţilor, în scopul îndeplinirii necondiţionate de către acestea a măsurilor prevăzute de programul zilnic de la deşteptare până la stingere, preîntâmpinării şi curmării infracţiunilor, încălcărilor de regim, de asemenea, securităţii personalului şi deţinuţilor.

6. Organizează executarea de către deţinuţi a obligaţiilor, realizării drepturilor şi intereselor sale legitime.

Condiții de bază
  1. deține cetățenia Republicii Moldova și are domiciliul pe teritoriul acesteia;
  2. a atins vârsta de 18 ani - până la vârsta de 55 ani;
  3. posedă limba de stat;
  4. deține studii superioare, absolvite cu diplomă de studii superioare de licență sau alt act de studii echivalent;
  5. este apt din punct de vedere medical și recomandată psihologic pentru exercitarea funcției respective;
  6. nu a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea de infracțiuni, nu se află sub urmărire penală și nu a fost liberată de răspundere penală în temeiurile indicate la art. 53 din Codul penal;
  7. nu a fost eliberat din funcție drept urmare a declarării persoanei ca fiind necorespunzătoare din punct de vedere profesional și nu a fost concediată, în ultimii 5 ani, dintr-o funcție publică sau funcție publică cu statut special pentru încălcarea disciplinei muncii;
  8. nu este privat de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate prin hotărâre judecătorească definitivă;
  9. nu este membru al unui partid sau al unei organizații social-politice;
  10. nu are interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.
Condițiile specifice

Vechime de cel puţin 3 ani într-o funcţie cu acelaşi nivel de studii şi aceeaşi specialitate.

Programul de muncă
În ture (serviciu diurn)
Dosarul pentru concurs

1) formularul de participare la concurs, anexa nr. 4 la  Regulamentul cu privire la organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor publice cu statut special din cadrul sistemului administrației penitenciare;

2) copia buletinului de identitate;

3) copia actului de studii (diplomă/atestat) autentificată notarial sau copia actului de studii însoțită de original și copiile certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecționare profesională;

4) actul ce atestă vechimea în muncă necesară pentru a accede în funcția la care candidează, cu indicarea funcțiilor deținute anterior;

5) acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal, anexa  nr. 2 la Regulament;

6) declarația pe proprie răspundere, anexa nr. 3 la  Regulament, cu privire la faptul că:

a) nu a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea de infracțiuni, nu se află sub urmărire penală și nu a fost liberat de răspundere penală în temeiurile indicate la art. 53 din Codul penal;

b) nu are interdicția de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate;

c) nu este privat de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate prin hotărâre judecătorească definitivă;

d) nu a fost eliberat din funcție drept urmare a declarării ca fiind necorespunzător din punct de vedere profesional și nu a fost concediat, în ultimii 5 ani, dintr-o funcție publică sau funcție publică cu statut special pentru încălcarea disciplinei muncii;

e) nu este membru al unui partid sau al unei organizații social-politice.

7) consimțământul în scris, anexa nr.15, pentru aplicarea măsurilor de verificare din partea organelor competente, în conformitate cu prevederile art.24 alin. (1) lit. b) din Legea nr.245/2008, în cazul candidării la funcția inclusă în nomenclatorul funcțiilor care necesită accesul la secretul de stat.

Modalitatea de depunere a documentelor solicitate
Personal
Bibliografia concursului
  1. Constituția Republicii Moldova.
  2. Codul penal al Republicii Moldova.
  3. Codul de procedură penală al Republicii Moldova.
  4. Codul de executare al Republicii Moldova nr. 443/2004.
  5. Legea nr. 300/2017 cu privire la sistemul administrației penitenciare.
  6. Legea 218/2012 cu privire la aplicarea forței fizice, mijloace special și armei de foc.
  7. Legea nr. 245/2008 cu privire la secretul de stat.
  8. Legea nr. 50/2012 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate.
  9. Statutul executării pedepsei de către condamnați, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 583/2006.
  10. Regulamentul privind siguranța instituțiilor penitenciare aprobat prin ordinul MJ nr.93 din 02.04.2025.
Termenul de depunere
Locul desfășurării concursului

mun. Chișinău, str. N. Titulescu, 35, Administrația Națională a Penitenciarelor,  Sala de ședințe

Locul depunerii documentelor
mun. Chișinău, str. N. Titulescu, 35, bir.111, Direcția resurse umane a Administrației Naționale a Penitenciarelor. Serviciul resurse umane al Penitenciarului nr.11 - Bălți va asigura asistență tehnică după caz.
Telefoane de contact
022409733; 022409731; 023128005
E-mail
svetlana.ciobanu@anp.gov.md
Persoana responsabilă de primirea documentelor și oferirea informațiilor suplimentare

Svetlana Ciobanu

Statut
Finisat