Anunț privind ocuparea funcției vacante prin concurs: Ofițer principal al Secției siguranță și regim penitenciar a Penitenciarului nr.10-Goian
Planifică și este responsabil de îndeplinirea cu succes a activității secției siguranță și regim penitenciar, prin prisma asigurării supravegherii deținuților, respectării regimului de detenție în penitenciar, efectuării activității speciale de investigații în scopul asigurării ordinii de drept și prevenirea, descoperirea infracțiunii ce se pregătesc sau se săvârșesc în penitenciar.
- Contribuie la informarea și instruirea efectivului secției siguranță și regim penitenciar, în scopul ridicării nivelului profesional și prevenirii relațiilor neregulamentare.
- Contribuie la supravegherea deţinuţilor şi respectarea regimului de detenţie în penitenciar, asupra comportamentului deţinuţilor, în scopul îndeplinirii necondiţionate de către dânşii a măsurilor prevăzute de programul zilnic, preîntâmpinării şi curmării infracţiunilor, încălcărilor de regim, de asemenea, securităţii personalului şi deţinuţilor.
- Efectuarea activității speciale de investigații în scopul asigurării ordinii de drept și prevenirea, descoperirea infracțiunii ce se pregătesc sau se săvârșesc în penitenciar Să asigure o izolare strictă şi controlul zilnic asupra modului şi condiţiilor de detenţie a deţinuţilor.
- Organizează executarea de către deţinuţi a obligaţiilor, realizării drepturilor şi intereselor sale legitime.
- deține cetățenia Republicii Moldova și are domiciliul pe teritoriul acesteia;
- a atins vârsta de 18 ani-până la atingerea vârstei de 55 ani;
- posedă limba de stat;
- deține studii superioare, absolvite cu diplomă de studii superioare sau alt act de studii echivalent;
- este apt din punct de vedere medical și recomandată psihologic pentru exercitarea funcției respective;
- nu a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea de infracțiuni, nu se află sub urmărire penală și nu a fost liberată de răspundere penală în temeiurile indicate la art. 53 din Codul penal;
- nu a fost eliberat din funcție drept urmare a declarării persoanei ca fiind necorespunzătoare din punct de vedere profesional și nu a fost concediată, în ultimii 5 ani, dintr-o funcție publică sau funcție publică cu statut special pentru încălcarea disciplinei muncii;
- nu este privat de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate prin hotărâre judecătorească definitivă;
- nu este membru al unui partid sau al unei organizații social-politice;
- nu are interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.
Cunoștințe:
Cunoaşterea legislaţiei în domeniu;
Cunoaşterea specificului asigurării regimului de detenţie şi a supravegherii în cadrul instituţiilor penitenciare;
Cunoştinţe de operare la computer: Word, Excel, Power Point, Internet.
Avantaj serveşte cunoaşterea unei limbi străine de circulaţie;
Abilități:
De lucru cu informaţia, planificare, organizare, luarea deciziilor, analiză şi sinteză, elaborarea documentelor, argumentare, prezentare, instruire, motivare, mobilizare de sine şi a echipei, soluţionare de probleme, aplanare de conflicte, comunicare eficientă.
1) formularul de participare la concurs, anexa nr. 4 la Regulamentul cu privire la organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor publice cu statut special din cadrul sistemului administrației penitenciare;
2) copia buletinului de identitate;
3) copia actului de studii (diplomă/atestat) autentificată notarial sau copia actului de studii însoțită de original și copiile certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecționare profesională;
4) actul ce atestă vechimea în muncă necesară pentru a accede în funcția la care candidează, cu indicarea funcțiilor deținute anterior;
5) acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal, anexa nr. 2 la Regulament;
6) declarația pe proprie răspundere, anexa nr. 3 la Regulament, cu privire la faptul că:
a) nu a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea de infracțiuni, nu se află sub urmărire penală și nu a fost liberat de răspundere penală în temeiurile indicate la art. 53 din Codul penal;
b) nu are interdicția de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate;
c) nu este privat de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate prin hotărâre judecătorească definitivă;
d) nu a fost eliberat din funcție drept urmare a declarării ca fiind necorespunzător din punct de vedere profesional și nu a fost concediat, în ultimii 5 ani, dintr-o funcție publică sau funcție publică cu statut special pentru încălcarea disciplinei muncii;
e) nu este membru al unui partid sau al unei organizații social-politice.
7) consimțământul în scris, anexa nr.15, pentru aplicarea măsurilor de verificare din partea organelor competente, în conformitate cu prevederile art.24 alin. (1) lit. b) din Legea nr.245/2008, în cazul candidării la funcția inclusă în nomenclatorul funcțiilor care necesită accesul la secretul de stat.
1. Codul de executare al Republicii Moldova nr. 443/2004.
2. Codul penal al Republicii Moldova.
3. Codul de procedură penală al Republicii Moldova.
4. Codul administrativ al Republicii Moldova nr.116/2018.
5. Legea nr. 300/2017 cu privire la sistemul administrației penitenciare.
6. Legea 218/2012 cu privire la aplicarea forței fizice, mijloace special și armei de foc.
7. Legea nr. 245/2008 cu privire la secretul de stat.
8. Legea nr. 59/2012 cu privire la activitatea specială de investigații;
9. Hotărârea Guvernului nr. 58/2006 cu privire la aprobarea Statutului executării pedepsei de către condamnați.
10. Regulamentul cu privire la asigurarea regimului secret în cadrul autorităților publice și al altor persoane juridice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1176/2010.
mun. Chișinău, str. N. Titulescu, 35, Administrația Națională a Penitenciarelor, Sala de ședințe
Svetlana Ciobanu

