Conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), la inițiativa Institutului de Reforme Penale (IRP), în comun cu funcționari din cadrul Direcției generale management instituțional a ANP și ai Centrului de Instruire al ANP, au participat astăzi, 11 februarie 2021, la o ședință de lucru online, cu experții IRP, Asociației Internaționale de Corecție și Penitenciare (ICPA), și Comitetului Națiunilor Unite împotriva torturii.
Scopul ședinței a fost împărtășirea experienței și bunelor practici internaționale privind instruirea continuă a funcționarilor prin intermediul platformelor de e-learning; concomitent au fost abordate și unele aspecte tehnice și practice pentru a inova procesul educațional.
Prezent la ședință, directorul interimar al ANP, Vladimir Cojocaru, a menționat despre importanța contribuției comune pentru dezvoltarea și adaptarea cursurilor de instruire continuă pentru a fi utilizate eficient prin intermediul e-learning.
Directorul IRP, Igor Dolea, și expertul ICPA, Dorin Mureșan, și-au manifestat deschiderea sprijinului pentru transmiterea de suport informațional, pe subiecte de interes, necesar pentru instruirea continuă și perfecționarea angajaților sistemului administrației penitenciare (SAP).
Menționăm că, platforma e-learning SAP a fost lansată în decembrie 2020 și reprezintă un mijloc de instruire on-line pentru funcționarii cu statut special din cadrul SAP. Conținutul educațional din platforma electronică este elaborat de către formatorii SAP pentru cele trei forme de instruire: inițială, perfecționare și continuă.

