Skip to main content

Descinderi în Penitenciarul nr.18-Brănești

Ieri, 16 august 2023, de către angajații sistemului administrației penitenciare, în comun cu ofițerii Direcției Investigații Criminale, Direcției Investigații Analitice a Inspectoratului Național de Investigații în conlucrare cu Inspectoratul de poliție Orhei, Serviciul prevenire și combaterea spălării banilor, cu suportul „DDS Pantera”, sub conducerea Procuraturii raionului Orhei, în baza informațiilor operative comune au documentat acțiunile ilegale ale unui grup  criminal organizat specializat în comiterea escrocheriilor săvârșite prin intermediul apelurilor telefonice. 

Membrii grupului criminal prezentându-se în mod special ca „ofițeri ai secției fraude bancare” ai băncii comerciale la care sunt deservite victimele, prin abuz de încredere şi inducerea în eroare a acestora, sub pretextul curmării unor tranzacții dubioase, au solicitat şi obținut informații confidențiale, privind datele cardurilor bancare a persoanelor telefonate, ulterior sustrăgând mijloacele financiare din conturile acestora.

În urma acțiunilor criminale a fost cauzat un prejudiciu de peste 500.000 de lei.

În rezultatul efectuării măsurilor speciale de investigație și a acțiunilor de urmărire penală au fost stabilite 7 persoane, cu vârstele cuprinse între 25 și 32 de ani, fiind vorba de actuali și foști deținuți ai Penitenciarului nr.18 Brănești, iar persoanele implicate în extragerea și lichefierea mijloacelor financiare sunt rude sau cunoscuți ai acestora.

Totodată, în rezultatul acțiunilor efectuate a fost identificat liderul grupului criminal organizat. Acesta s-a dovedit a fi deținut al Penitenciarului nr.18 Brănești în vârstă de 25 ani, care dirija activitatea infracțională.

În cadrul efectuării perchezițiilor au fost depistate și ridicate 24 de telefoane mobile, 32 cartele SIM, înscrise de ciorne relevante pentru cauza penală, droguri și bani în sumă de 2640 de lei.

Totodată, poliția comunică că: de la domiciliile figuranților și a complicilor acestora au fost ridicate: 10 telefoane mobile, trei tablete, carduri bancare precum și mai multe înscrisuri de ciornă.

În continuare se petrec un șir de acțiuni de urmărire penală și măsuri speciale de investigație pentru stabilirea tuturor persoanelor implicate în activitatea infracțională, dar și stabilirea victimelor acțiunilor ilegale.