O delegație a Administrației Naționale a Penitenciarelor, prezidată de directoarea adjunctă, Liuba Jignea-Suveica, a participat, în perioada 6-10 martie curent, la Conferința Femeilor în Poliție, desfășurată în orașul Tbilisi, Georgia. Reuniunea, aflată la a 10-a ediție, a întrunit reprezentante ale diferitor instituții de drept din 20 de țări.
Conferința a avut drept scop consolidarea relațiilor între instituțiile de drept prin susținerea eforturilor de promovare a egalității de șanse, a drepturilor și rolului femeilor în organele de drept. La fel, a oferit o platformă de sprijin pentru femeile cu epoleți care se confruntă cu bariere artificiale în țările unde activează.
În cadrul conferinței delegațiile au prezentat situația actuală privind prezența femeilor în instituțiile pe care le reprezintă, rolul femeii și respectarea egalității de șanse și reformele implementate pe această dimensiune. Totodată, tematicile discutate s-au axat pe o abordare comprehensivă și practică privind rolul femeii în organele de ocrotire a normelor de drept.
Delegația Republicii Moldova a fost formată din zece reprezentante ale Administrației Naționale a Penitenciarelor, Ministerului Afacerilor Interne și Centrului Național Anticorupție.
Acest eveniment a servit un bun prilej pentru a stabili noi relații de cooperare cu omologi și experți din alte țări. Conexiunile stabilite urmează a fi exploatate pentru realizarea unor activități de promovare a femeii în sistemul penitenciar.
Conferința a fost organizată de Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM) și Ambasada Statelor Unite ale Americii la Tbilisi.

