Skip to main content

Schimb de experiență între reprezentanţii sindicatelor din penitenciarele din Republica Moldova și România

În perioada 19 – 22 iulie 2018 un grup de angajați ai sistemului penitenciar au întreprins o vizită de lucru în România.

Obiectivul, a fost atât schimbul de experiență, idei și bune practici între reprezentanții instituțiilor statului român și moldav, cât și acela de realizare a unui modul de învățare și consolidare a elementelor de intervenție profesională utilizate în activitatea curentă a participanților.

Întâlnirea a fost organizată de către Asociația Sindicală a Administrației Naționale a Penitenciarelor din Republica Moldova cu suportul Federației Sindicale a Administrației Naționale de Penitenciare din România.

Delegația a vizitat Școala Națională de Pregătire a Agenților de penitenciare Tîrgu Ocna, uniatea de detenție din Târgu Ocna precum și unitățile de detenție Vaslui, Botoșani, și Bacău, pentru a se familiariza cu condițiile de cazare a deținuților, cât și cele de muncă în care își desfășoară activitatea angajații penitenciarelor.

Totodată, au avut loc discuții despre activitățile sindicale, rolul sindicatelor în sistemul penitenciar din România, îmbunătățirea condițiilor de muncă, salarizării echitabile, respectării și promovării drepturilor personalului din penitenciare, dar și posibilitatea încheierii pe viitor a unui protocol de colaborare între Sindicatul Megas din Vaslui și Sindicatele din sistemul penitenciar din Republica Moldova.

Vizita delegaţiei moldave în România va contribui la dezvoltarea unei bune relaţii de colaborare dintre angajații sistemelor penitenciare ale ambelor state, oferind posibilitatea realizării unor noi proiecte şi acţiuni comune.

Serviciul mass-media al ANP

Tel.: 022 409-768 

e-mail:presa@anp.gov.md