Skip to main content

Studenți de la Universitatea de Stat „Alecu Russo” în vizită la Penitenciarul nr.11

Penitenciarul nr.11-Bălți, la finele lunii curente a fost gazda unei vizite a unui grup de studenți masteranzi ai Facultății Științe ale Educației, Psihologie și Arte din cadrul Universității de Stat „Alecu Russo”.

Activitatea a fost organizată la inițiativa instituției de învățământ și a avut drept scop studierea cursului domeniului punerii în executare a pedepselor privative de libertate, precum și aprofundarea cunoștințelor teoretico-practice din cadrul cursului universitar „Asistența psihologică în sistemul de probațiune”.

Studenții s-au familiarizat cu procesul de activitate a Secției reintegrare socială, în special cu asistența psiho-socială desfășurată de psihologul secției cu persoanele private de libertate din custodia instituției.

În cadrul vizitei, studenții au avut posibilitatea să aplice cunoștințele teoretice obținute la facultate, organizând și desfășurând cu deținuții activități interactive în scopul dezvoltării stării psiho-emoționale, fizice și sociale în direcția pozitivă.

Vizitatorii au avut acces la camerele de deținere, curțile de plimbare, sala sportivă, biblioteca și biserica penitenciară.

Menționăm că, vizita de studiu a fost efectuată în urma acordului de colaborare, semnat în anul 2016, între Administrația Națională a Penitenciarelor și Universitatea de Stat „Alecu Russo”.

 

Serviciul mass-media al ANP

Tel: (022) 409-767

E-mail: presa@anp.gov.md