Skip to main content

Reprezentanții Centrului de Drept al Femeilor în vizită la Administrația Națională a Penitenciarelor

Astăzi, 5 noiembrie curent, la sediul Administrației Naționale a Penitenciarelor, directorul, Liuba Jignea-Suveica, s-a întâlnit cu reprezentanții Centrului de Drept al Femeilor.

La eveniment a participat directorul CDF, Natalia Vâlcu, șeful Direcției generale detenție, Iuliana Curea, specialist principal al Secției cooperare și programe externe a DGMI, Vladislav Bușmachiu și coordonatoarea de proiecte CDF, Eleonora Grosu.

Scopul întrunirii rezidă în constatarea rezultatelor proiectului implementat în cadrul Penitenciarului nr.7-Rusca, privind asistența juridică și psihologică a femeilor din detenție.

Totodată, în cadrul întâlnirii s-a discutat despre lansarea Ghidului de Bune Practici, elaborat de CDF în parteneriat cu ANP în cadrul proiectului „Sporirea accesului la justiție, asistența juridică și sprijin psihologic pentru femeile în detenție”, implementat cu sprijinul financiar al Suediei.

„A fost un exemplu de bună conlucrare și pe aceasta cale țin sa mulțumesc Administrației Naționale a Penitenciarelor și Penitenciarului nr.7-Rusca pentru deschidere. Avem rezultate care merita a fi valorificate și trebuie sa promovam aceste bune practici care vin sa susțină femeile aflate în detenție”, au menționat oaspeții.

La rândul său directorul ANP a salutat inițiativa frumoasă, menționând că „astfel de programe edificatoare sunt utile pentru sistemul administrației penitenciare, iar acest ghid cu siguranță va ajuta la sustenabilitatea eforturilor noastre comune și la facilitarea reintegrării acestor femei.”

 

Serviciul mass-media al ANP

Tel: (022) 409-767

E-mail: presa@anp.gov.md