Penitenciarul nr.10-Goian a fost vizitat astăzi, 20 septembrie 2018, de către o delegație din Italia, însoțită de reprezentanți ai Fundației „Regina Pacis”.
Această vizită s-a desfășurat în cadrul proiectului „De noi depinde viitorul nostru -2”, implementat de Fundația „Regina Pacis” și finanțat de RENOVABIS, Germania, din fondurile Guvernului Germaniei, care prevede instruirea profesională a minorilor din instituția respectivă, pentru meseriile de: „bucătar”, „cizmar”, „frizer”.
Astfel, oaspeții au luat cunoștință de activitățile educative, desfășurate de către Fundație, cu minorii din custodia penitenciarului, apreciind pozitiv și încurajând măsurile realizate și cele în derulare.
Colaborarea dintre Administrația Națională a Penitenciarelor, Penitenciarul nr.10-Goian și Fundația „Regina Pacis” continuă, săptămâna curentă fiind reluate cursurile de instruire a promoțiilor noi.
De asemenea, în cadrul acestui proiect urmează a fi desfășurate un șir de alte instruiri profesionale, care actualmente sunt solicitate pe piața muncii, cum ar fi meseriile de „tencuitor” și „lăcătuș electromontor”.
Este de menționat faptul, că suportul acordat de către Fundația ”Regina Pacis” în vederea organizării acestor activități educative este un sprijin enorm în realizarea procesului de reeducare și resocializare a minorilor, ce constituie veriga prioritară în societate şi este apreciat la un nivel înalt de minorii din detenţie, de părinţii lor, cât și de administrația penitenciarului.
Serviciul mass-media
Tel: (022) 409-767
e-mail: presa@anp.gov.md

