Anunț privind ocuparea funcţiei vacante prin concurs în cadrul Penitenciarului nr.2-Lipcani: Agent principal al secției logistică și administrare (1 unitate) (prelungire)
Asigurarea stării tehnice satisfăcătoare a transportului de serviciu, transportarea bunurilor cu mijloacele de transport aflate în gestiunea penitenciarului.
- Deplasarea la necesitatea de serviciu;
- Menţinerea curăţeniei în automobilele de serviciu și în garajul auto;
- Reparaţia defecţiunilor depistate la transportul de serviciu;
- Conducerea mijloacelor de transport;
- Menţinerea în stare de funcţionare a mijloacelor de transport.
- deține cetățenia Republicii Moldova și are domiciliul pe teritoriul acesteia;
- a atins vârsta de 18 ani;
- posedă limba de stat;
- deține studii gimnaziale, învăţământ liceal, profesional, tehnic, secundar;
- este apt din punct de vedere medical și recomandată psihologic pentru exercitarea funcției respective;
- nu a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea de infracțiuni, nu se află sub urmărire penală și nu a fost liberată de răspundere penală în temeiurile indicate la art. 53 din Codul penal;
- nu a fost eliberat din funcție drept urmare a declarării persoanei ca fiind necorespunzătoare din punct de vedere profesional și nu a fost concediată, în ultimii 5 ani, dintr-o funcție publică sau funcție publică cu statut special pentru încălcarea disciplinei muncii;
- nu este privat de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate prin hotărâre judecătorească definitivă;
- nu este membru al unui partid sau al unei organizații social-politice;
- nu are interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.
Deține permisul de conducere cu categoria B,C;
1) formularul de participare la concurs, anexa nr. 4 la Regulamentul cu privire la organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor publice cu statut special din cadrul sistemului administrației penitenciare;
2) copia buletinului de identitate;
3) copia actului de studii (diplomă/atestat) autentificată notarial sau copia actului de studii însoțită de original și copiile certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecționare profesională;
4) actul ce atestă vechimea în muncă necesară pentru a accede în funcția la care candidează, cu indicarea funcțiilor deținute anterior;
5) acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal, anexa nr. 2 la Regulament;
6) declarația pe proprie răspundere, anexa nr. 3 la Regulament, cu privire la faptul că:
a) nu a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea de infracțiuni, nu se află sub urmărire penală și nu a fost liberat de răspundere penală în temeiurile indicate la art. 53 din Codul penal;
b) nu are interdicția de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate;
c) nu este privat de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate prin hotărâre judecătorească definitivă;
d) nu a fost eliberat din funcție drept urmare a declarării ca fiind necorespunzător din punct de vedere profesional și nu a fost concediat, în ultimii 5 ani, dintr-o funcție publică sau funcție publică cu statut special pentru încălcarea disciplinei muncii.
7) consimțământul în scris, anexa nr.15, pentru aplicarea măsurilor de verificare din partea organelor competente, în conformitate cu prevederile art.24 alin. (1) lit. b) din Legea nr.245/2008, în cazul candidării la funcția inclusă în nomenclatorul funcțiilor care necesită accesul la secretul de stat.
- Constituția Republicii Moldova;
- Legea nr. 1194 din 21 mai 1997 cu privire la transporturi;
- Legea nr.300 din 21 decembrie 2017 cu privire la sistemul administrației penitenciare;
- Hotărârea Guvernului nr. 583 din 26.05.2006 cu privire la aprobarea Statutului executării pedepsei de către condamnați;
- Hotărîrea de Guvern nr. 357 din 13.05.2009 ”Cu privire la aprobarea Regulamentului circulaţiei rutiere”.
or. Lipcani str.Independenţei nr.108 r.Briceni, Penitenciarul nr.2-Lipcani, sala de şedinţe
Sergiu Ciuntu, şef al serviciului resurse umane al Penitenciarului nr.2-Lipcani

