Ieri, 12 aprilie 2019, în cadrul Centrului de instruire al ANP, a avut loc festivitatea de absolvire a cursurilor de pregătire inițială a funcționarilor publici cu statut special din rândul ofițerilor debutanți ai sistemului administrației penitenciare.
Acest curs a cuprins o pregătire inițială complexă în care 17 ofițeri de penitenciare au căpătat cunoștințe și abilități practice în domeniul legislației execuțional penale, integrității profesionale, drepturilor omului și alte subiecte necesare pentru executarea serviciului în cadrul sistemului administrației naționale.
La festivitatea de înmânare a certificatelor de absolvire a fost prezent directorul adjunct interimar al Administrației Naționale a Penitenciarelor, Viorel Perciun, care a adus cuvinte de felicitare și le-a urat noilor angajați mult succes în serviciu pe care îl vor exercita, multă perseverență întru dezvoltarea abilităților profesionale și avansare în carieră, reamintindu-le cât de important este aportul fiecăruia din ei la dezvoltarea sistemului administrației penitenciare.
Ofițerii vor reveni în penitenciarele din țară unde vor continua executarea serviciului aplicând în practică cunoștințele și abilitățile obținute la curs.
Prioritatea instruirii inițiale reprezintă consolidarea capacităților profesionale calitative ale ofițerilor nou angajați în sistemul administrației naționale pentru a asigura realizarea misiunii sistemului penitenciar.
Serviciul mass-media al ANP
Tel.: (022) 409-768
E-mail: presa@anp.gov.md

