Administrația Națională a Penitenciarelor și Fundația de Binefacere „Caritas Moldova” au pus bazele unui acord de colaborare. Acordul a fost semnat astăzi, 29 martie curent, pe o perioadă de un an de către directorul adjunct al ANP, Serghei Demcenco și președintele Fundației, Edward Lucaci.
Acordul prevede susținerea persoanelor private de libertate în depășirea situațiilor de dificultate în care se află în perioada detenției; desfășurarea proiectelor și activităților adresate deținuților în scopul reintegrării sociale și profesionale ale acestora; organizarea asistenței religioase în instituțiilor penitenciare.
La final, conducătorii instituțiilor semnatare şi-au exprimat convingerea că vor depune toate eforturile ca obiectivele cuprinse în acord să fie îndeplinite pentru asigurarea unei colaborări optime şi de lungă durată.
Serviciul mass-media al ANP
Tel: (022) 409-767
E-mail: presa@anp.gov.md

