Săptămâna curentă în cadrul Centrului de Instruire al ANP, un grup de angajați ai sistemului administrației penitenciare au participat la lecții publice cu privire la prevenirea torturii și politicile anticorupție.
Astfel, funcționarii publici cu statut special din cadrul sistemului administrației penitenciare au fost familiarizați, în cadrul unei prelegeri privind comportamentul corupțional, cu noțiunile de integritate profesională și instituțională, drepturile și obligațiile agenților publici, politicile anticorupție, testarea integrității profesionale. Toate aceste noțiuni, contribuind la sporirea gradului de conștientizare al angajaților, cu privire la riscul expunerii la tentativele de corupere și a consolidării integrității profesionale și instituționale din sistemul administrației penitenciare.
O altă lecție la care au participat angajații sistemului administrației penitenciare a fost la tema „Mecanisme naționale și internaționale de prevenire a torturii”, desfășurată de către formatorul Oficiului Avocatului Poporului, Alexandru Zubco. Participanții au fost inițiați în drepturile omului și principiile fundamentale, noțiunile de tortură, tratament inuman și degradant; mecanisme internaționale, naționale și regionale de prevenire a torturii; atribuțiile instituției Ombudsmanului, precum și rolul ANP în sistemul de protecție a drepturilor omului.
Reinterăm că, Centrul instructiv al ANP are o colaborare de mai mulţi ani cu CNA şi OAP, în scopul formării concepţiilor personalului penitenciar, în domeniul prevenirii, combaterii fenomenului corupţiei şi torturii, dar şi garantării respectării drepturilor omului în sistemul administrației penitenciare
Serviciul mass-media al ANP
Tel: (022) 409-767
E-mail: presa@anp.gov.md

